Norme Coca 2023 - 2024

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii are ca iniţiatori mai mulţi senatori PSD şi PNL, printre care Elena Federovici, Petru Filip, Gabriela Firea, Ioan Ghise, Paul Ichim, Nicolae Nasta, Mario-Ovidiu Oprea, Liviu Pop şi Iosif Secăşan.

Potrivit proiectului, care va fi transmis Camerei Deputaţilor în forma iniţiatorului, asigurarea plafonului minim al sumelor fondului se va face prin subvenţii de la bugetul de stat, "suficiente pentru a garanta faptul că acest fond reprezintă cel puţin şase la sută din produsul intern brut".

Potrivit prevederilor legale în vigoare, respectiv Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, constituirea fondului se face, în prezent, din contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse - donaţii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate, potrivit legii.

Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că reforma în acest domeniu nu şi-a atins încă obiectivul principal – finanţarea adecvată a sistemului medical şi capacitatea sa de a oferi servicii de calitate în condiţii optime.

Ei susţin că subfinanţarea a devenit principala problemă a sistemului medical românesc, care produce "neajunsuri în cascadă" - salarii mici, plecarea din sistem, în privat sau în afara ţării, lipsa dotărilor şi a spaţiilor spitaliceşti adecvate, servicii de calitate slabă, închiderea unor spitale, corupţie.

Semnatarii proiectului menţionează, citând statistici Eurostat, că Ungaria alocă sănătăţii 7,6% din PIB, Cehia - 7,2%, Slovenia – 8,6%, iar Slovacia – 8,4%.

Într-o şedinţă anterioară, Comisia pentru sănătate, sesizată în fond, propusese plenului un raport de admitere fără amendamente, dar senatorii au decis retrimiterea la comisie a proiectului pentru raport suplimentar.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro