Meniți să îmbunătățească sănătatea celulelor și să întârzie îmbătrânirea, antioxidanții ar putea avea un efect negativ asupra melanomului, cel mai ucigător cancer de piele, facilitând propagarea metastazelor, arată un studiu publicat miercuri în revista britanică Nature și preluat de AFP.
Metastazele sunt celule canceroase care permit unui cancer inițial să se răspândească în alte părți ale corpului.
O echipă de cercetători de la Institutul de cercetări asupra copilului din Dallas a transplantat celule umane de melanom pe șoareci transgenici și a descoperit că boala s-a dezvoltat mai repede la cei cărora li se făcuseră injecții cu antioxidanți decât la cei cărora nu li se administraseră astfel de injecții.
"Rezultatele sugerează că antioxidanții favorizează avansarea cancerului, cel puțin în cazul melanomului, stimulând metastazele", au spus autorii studiului.
Nu este prima oară când se stabilește o legătură între antioxidanți și dezvoltarea cancerului.
În 2014, cercetători suedezi au arătat că o cură de suplimente alimentare cu antioxidanți, îndeosebi cu vitamina E, accelerează dezvoltarea leziunilor precanceroase sau a cancerului pulmonar incipient la șoareci și celule umane în laborator.
Și studii mai vechi subliniaseră un efect similar al antioxidanților asupra cancerelor de sân și prostată.
Antioxidanții, ce se găsesc în alimente (vitaminele A, C și E), dar și sub formă de suplimente alimentare, permit neutralizarea radicalilor liberi din molecule, responsabili de îmbătrânirea țesuturilor.
Cercetătorii au crezut multă vreme că substanțele antioxidante pot ajuta și la prevenirea tumorilor canceroase, însă a trebuit să fie oprite mai multe teste clinice "fiindcă pacienții care primeau antioxidanți mureau mai repede decât ceilalți", afirmă dr Sean Morrison, autorul principal al studiului.
Potrivit lui, explicația ar consta în faptul că celulele canceroase "profită mai mult de pe urma antioxidanților decât celulele normale".
Riscul de răspândire a metastazelor nu a fost demonstrat deocamdată la om, ci numai la șoareci.
Cercetătorii afirmă că rezultatele studiului lor ar putea deschide calea unor tratamente cu pro-oxidanți care să permită evitarea răspândirii metastazelor.