În studiul publicat în „Nature Medicine”, cercetătorii au lucrat cu o specie de maimuţe pentru a reproduce efectele RV144, singurul vaccin HIV care a fost testat şi despre care s-a arătat că reduce rata infectării în a III-a fază, scrie Descoperă.

Pe lângă refacerea efectelor date de RV144, cercetătorii au vrut să afle dacă înlocuirea adjuvantului alaun – o substanţă găsită de obicei în vaccin, cunoscută pentru introducerea unei imunităţi mediate prin anticorpi – cu un alt adjuvant, MF59, poate ameliora infecţia cu SIV (Virusul Imunodeficienţei Simiene). De altfel, MF59 este cunoscut pentru stimularea imunităţii corpului uman.

Rafick-Pierre Sekaly, doctor în filosofie, este un cercetător pionier al studiilor HIV. A ajutat la conducerea acestui studiu care a stimulat infecţia cu HIV prin injectarea macacilor cu SIV, prima formă de HIV. Când simularea a fost completă, cercetătorii au fost capabili să aplice RV144 pe macaci, rezultând că vaccinul RV144 combinat cu adjuvant alaun reduce riscul infecţiei cu 44%. Aceştia au fost surprinşi să afle că schimbarea adjuvantului cu MF59 nu produce un vaccin mai eficient, însă previne infectarea cu SIV.

Cercetătorii au descoperit o asociere unică între o cale intercelulară cunoscută drept Ras-Raf-MEK-ERK (RAS) şi eficienţa RV144. 10 din 12 gene asociate cu RAS au fost incluse în vaccin şi s-a demonstrat că sunt asociate cu un risc scăzut de infecţie cu SIV.

Conform spuselor lui dr. Sekaly, „aceste rezultate clinice au răsturnat ceea ce credeam noi despre cum  RV144 poate deveni mult mai eficient împreună cu adjuvantul MF59. Prin acest studiu putem confirma eficienţa vaccinului RV144 în prevenirea infecţiei HIV/SIV la macaci.”

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro