Sursa medicalmanager.ro

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, afirmă că introducerea de molecule noi în tratament este salutară pentru pacienţi, însă, “fără circa 600 milioane lei pentru finanţare suplimentară”, acestea “vor fi plătite de producătorii români de medicamente prin taxa clawback”.

Dragoş Damian atenţionează că România riscă să piardă încă aproape 500 de medicamente.

“România a introdus peste 50 de molecule noi în tratament în ultimii 3 ani, dar nu a alocat nici un leu în plus pentru plata lor, astfel că acestea sunt plătite de producători prin taxa clawback. Finanţarea medicamentelor se face încă din 2011 cu 6 miliarde lei pe an, deşi necesarul este de 8 miliarde la nivelul anului 2016. Asta a dus la creşterea taxei clawback şi la dispariţia a peste 2.000 de produse din piaţă, pentru că au devenit nerentabile. În absenţa a cel puţin 600 milioane lei alocare suplimentară pentru medicamentele decontate din bugetele de sănătate şi a unei taxe clawback diferenţiate, în aşa fel încât producătorii de generice – care au şi fabrici în România – să plătească un clawback predictibil, România riscă să piardă încă circa 500 de medicamente, dar şi investiţii industriale şi competitivitate pe piaţa mondială a medicamentelor. Taxa clawback a crescut în trimestrul IV 2016 la aproape 19%, faţă de sub 15% cât era în trimestrul III 2016, şi mă aştept să depăşească 25% în viitorul apropiat”, spune Damian.

Citeste mai departe

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro