Norme Coca 2023 - 2024

Numărul părinţilor care nu îşi asumă vaccinarea propriilor copii este tot mai mare de la un an la altul. Iar Aradul se încadrează în acest trend. Cel mai recent raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică, privind acoperirea vaccinală la vârsta de 18 luni a copiilor născuţi în iulie 2013, indică un procent de vaccinare de doar 88%. Numărul copiilor nevaccinaţi a crescut cu 15% faţă de anul precedent. Din ce cauză nu s-a administrat vaccinul corespunzător vârstei? Sunt trei motive majore: neprezentare, refuz şi contraindicaţii medicale. În Arad, principalul argument al nevaccinării copiilor îl constituie contraindicaţiile medicale, judeţul nostru situându-se pe locul al doilea pe ţară din acest punct de vedere. 10,5% din cazurile de nevaccinare din judeţul Arad au fost justificate prin contraindicaţii medicale. Un procent de 9,1% din copiii nevaccinaţi conform vârstei au ajuns în această situaţie din motive de neprezentare. Suntem pe locul 11 pe ţară din acest punct de vedere. În clasamentul judeţelor în care nevaccinarea este explicată prin refuz, Aradul se află mai jos de mijloc, cu un procent de 4,5%.

Aceste cifre îi alarmează pe medici. Şi ar trebui să-i alarmeze şi pe părinţi. Pentru că, odată cu asumarea nevaccinării copiilor, îşi asumă şi expunerea acestora la cele mai grave boli: difteria, tetanosul, tusea convulsivă, hepatită B, hemophillus influenze, poliomielita, rujeolă, rubeolă sau oreion.

„Vaccinurile sunt eficiente, sigure, protejează împotriva unor boli grave și nu sunt dăunătoare pe termen scurt sau lung. Cu toate că întreaga lume medicală, Organizația Mondială Sănătății, alte instituții internaționale medicale prestigioase, dincolo de orice suspiciune sau dubiu, recomandă vaccinarea și desfășoară o activitate permanentă dedicată prevenției bolilor prin vaccinare, încrederea în vaccinuri este destul de fragilă în rândul pacienților. Există voci neavizate, care manipulând sentimentul de frică ce se naște în conștiința fiecărui părinte vis-a-vis de deciziile luate în legătură cu copilașul propriu, răspândesc informațiii despre toxicitatea vaccinurilor, efectele negative pe termen lung, sau chiar acuză de o conspirație mondială pentru câștiguri financiare. Toate aceste afirmații, luate în amănunțime, NU sunt susținute de niciun fel de studiu! În schimb, mii de studii ne-contestabile confirmă importanța vaccinărilor în păstrarea sănătății individuale și colective” – subliniază dr. Dorica Sănduţu, medic de familie în Arad şi membru al grupului de vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Informare din surse competente

În Franţa, părinţii sunt obligaţi să-şi ducă copiii la vaccin, în caz contrar riscînd amenzi de până la 30.000 de euro şi închisoare de până la doi ani. În cea mai mare parte a ţărilor europene, vaccinarea nu este obligatorie, însă autorităţile promovează vaccinarea printr-o serie de campanii de informare. Astfel încât decizia părinţilor privind vaccinarea propriilor copii să fie luată în deplină cunoştinţă de cauză.

Cum la noi în ţară vaccinarea nu este obligatorie şi nu există nici campanii de informare, este esenţial ca părinţii să adune informaţii despre vaccinare de la persoane competente – medic de familie sau medic infecţionist -, şi nu din surse neoficiale. „Doar medicul este în măsură să explice beneficiile sau efectele adverse ale vaccinurilor. În lipsa acestei informări corecte, apar o serie de mituri despre vaccinare, fără o bază ştiinţifică. Medicii de familie recomandă pacienților să nu plece urechea la aceste mituri, care sunt răspândite cu insistență pe site-uri sau publicații antivacciniste. Să nu uităm că noi suntem azi aici datorită faptului că părinții noștri ne-au dus la vaccin” – punctează dr. Dorica Sănduţu.”

Schema de vaccinare

Începând cu luna aprilie 2015 schema de vaccinare prevăzută în Programul Național de Imunizare din România include vaccinarea copiilor la naștere (în spital), apoi la 2- 4-11-12 luni, la medicul de familie. Ulterior, se continuă la 5-6-7-8 și 14 ani, tot la medicul de familie, în funcție de ce alte doze, dupa calendarul vechi, au primit copiii.

DIANA DUŢU
diana.dutu@russmedia.ro

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro