Un număr de 430 de noi medicamente destinate unui număr de 15 boli cronice care afectează adulții peste 65 de ani sunt în fază avansată de cercetare și dezvoltare în acest moment, se arată într-un comunicat de presă al ARPIM, care citează un raport al Pharmaceutical Researchers and Manufacturers of America.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVA

Dintre cele 430 de noi terapii, 110 sunt destinate tratării diabetului, 67 sunt pentru pacienții cu Alzheimer, 62 pentru pacienții cu poliartrită reumatoidă, 61 pentru pacienții cu boli cardiovasculare și celelalte pentru alte afecțiuni des întâlnite în rândul persoanelor în vârstă precum boală cronică de rinichi, glaucom, depresie sau BPOC.

"Fiecare nouă terapie descoperită, indiferent de cine și-o asumă, reprezintă o speranță pentru pacienții din întreaga lume. Îmbucurător este faptul că 18 tratamente din cele 430 sunt deja în proces de aprobare, ceea ce înseamnă că și-au dovedit eficiența în urma studiilor clinice și sunt la un pas de a deveni accesibile pacienților. Pasul următor, în urma aprobării de către autoritățile competente, este ca medicamentele să devină accesibile pacienților în regim compensat. În România abia acum se fac primii pași în ultimii șase ani pentru actualizarea listei medicamentelor compensate. Sperăm că până în toamnă toate medicamentele aflate în așteptare pentru compensare vor fi disponibile pacienților și se va avea în vedere o actualizare regulată a listei medicamentelor compensate și gratuite. În felul acesta, atunci când noile medicamente pentru seniori vor fi disponibile pe piață, acestea vor putea fi accesate și de pacienții români", a declarat directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu.

AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro