Norme Coca 2023 - 2024

După ce Oficiul Poştal Vrancea a primit  la sfârşitul anului trecut 192.000 de carduri de sănătate, pentru a fi distribuite asiguraţilor, 11.500 de carduri de asigurat au fost returnate către Casa Judeţeană de Sănătate, din diverse motive.

Fie asiguraţii nu au fost găsiţi acasă, fie au renunţat din motive religioase, fie datele nu corespundeau. În tot acest timp, alte peste 2000 de persoane au decedat, astfel că aceste carduri, care atestă calitatea de asigurat,  au devenit inutile.

Şeful Casei de Sănătate Vrancea a intenţionat să facă o a doua redistribuire a cardurilor rămase cu ajutorul mediilor de familie, însă s-a lovit de refuzul Patronatului Medicilor. Prin urmare, persoanele care nu au fost vizitate de poştaşi pot intra în posesia cardului doar adresându-se Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

„Cei cu care am discutat eu au spus că nu ar fi fost nicio problemă să distribuie aceste carduri, mai ales că pe fiecare în parte era un număr mic de împărţit. Este greu să trimiţi un pacient de la Tănăsoaia sau o localitate mai îndepărtată de Focşani să vină numai pentru a-şi ridica cardul. Pentru că este o decizie a patronatului lor, noi am renunţat la această decizie”, a precizat Mihai Copaci, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea.

Practic, patronatul invocă faptul că profesia medicală este o activitate liberală iar cabinetele au o activitate privată şi nu pot fi blocate de decizii administrative.

„Cardul ar trebui înmânat doar beneficiarului de asigurare de sănătate, în momentul semnării contractului de asigurare şi al plăţii asigurării. Vă comunicăm cu această ocazie că, începând de la data când serviciile medicale prestate vor fi validate doar cu cardul, în toate situaţiile în care pacientul nu va avea card sau cardul va fi invalid, blocat, pierdut, uitat pinul etc. sau sistemul informatic SIUI nu va funcţiona, pacienţii vor primi servicii medicale doar cu plata directă (chitanţa primită va putea fi prezentată asiguratorului pentru decont). Profesia medicală este o activitate liberală, cabinetele sunt cu activitate privată şi, prin urmare, nu pot fi blocate prin decizii administrative ale asiguratorilor: altfel spus nimeni nu poate interzice unui medic să consulte un bolnav în cabinet, doar decontarea serviciilor oferite se poate face din surse diferite (plata directă făcută de beneficiar sau plata suportată de asigurator, în baza unor contracte semnate cu furnizorul de servicii medicale)”, se arată în notificarea trimisă de Patronatul Medicilor de Familie.

Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate va fi obligatorie de la 1 februarie 2015.

Cardul naţional de sănătate este un proiect care are ca principal scop transparentizarea şi eficientizarea utilizării fondurilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta va face dovada prezenţei asiguratului la furnizorul de servicii medicale. Mai exact, cardul de sănătate va fi unicul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale şi farmaceutice în sistemul asigurărilor de sănătate. Cardul va asigura accesul la servicii medicale şi farmaceutice decontate în sistem.

Ce informaţii sunt trecute pe card

La eliberare, cardul cu cip vine însoţit şi de o scrisoare în care se precizează ce informaţii vor fi stocate pe documentul electronic, mai exact datele de identificare ale pacientului: numele şi prenumele şi data naşterii. Fiecare card naţional de sănătate va mai conţine un număr de asigurat format din 20 de caractere, un număr de card care va fi format din 16 caractere şi un cod CIP format din 25 de caractere.

Pe cipul cardului naţional de sănătate vor mai fi scrise datele de identificare ale medicului de familie. În cazul în care datele de identificare de pe card sunt tipărite greşit, documentul va fi predat la Casa de Asigurări, care va elibera gratuit un alt card.

Cum se activează

Concret, în momentul în care asiguratul ajunge la medicul de familie, documentul este introdus într-un cititor de card, iar pacientul trebuie să tasteze PIN-ul. „Acesta poate fi, spre exemplu, anul naşterii”, explică specialiştii, adăugând că pentru a funcţiona, cititorul de card trebuie conectat la un calculator sau laptop. Ulterior, medicul are acces la datele pacientului şi îi poate da acestuia trimiteri sau reţete compensate, după caz. Ba mai mult, cardul de sănătate este cheia de acces la Dosarul Electronic de Sănătate, în care medicul, cu acceptul pacientului, poate completa istoricul medical al acestuia.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro