Asociatiile de pacienti pot adresa cereri in acest sens Ministerului Santatii si vor fi inregistrate intr-un registru electronic national.

Recent, au fost aprobate doua noi ordine ale Ministerului Sanatatii, care se refera la componenta si atributiile Consiliilor de etica din spitalele publice, precum si la implementarea unui sistem de feedback din partea pacientilor care sunt tratati in aceste spitale. Astfel, conform noilor documente legislative, din componenta consiliilor de etica, ce functioneaza la nivelul fiecarui spital din sistemul public de sanatate, va trebui sa faca parte si reprezentantii asociatiilor de pacienti sau ai organizatiilor societatii civile active in domeniul Sanatatii. Acestia se vor alatura reprezentantilor corpului medicilor, al asistentilor medicali si consilierului juridic al unitatii sanitare, participand la fiecare intrunire a respectivelor comitete, in calitate de preprezentanti ai pacientilor. Odata cu stabilirea acestei decizii, Ministerul Sanatatii face si o serie de demersuri pentru a stimula implicarea acestor asociatii si organizatii in procesul consultativ si decizional referitor la serviciile de sanatate.

Astfel, o prima masura in acest sens va fi infiintarea unui registru electronic national al asociatiilor de pacienti, registru ce va intra in responsabilitatea Compartimentului de Integritate din cadrul Ministerului Sanatatii si prin intermediul caruia, asociatiile interesate pot adresa cerea de a face parte din consiliile de etica. Registrul va fi organizat pe judete si va fi publicat permanent pe site-ul Ministerului Sanatatii, fiind totodata adus oficial la cunostinta tuturor unitatilor sanitare din sistemul public.

Reprezentantii ministerului au mai anuntat ca registrul va fi actualizat permanent, astfel incat orice organizatie care corespunde criteriilor solicitate sa isi poata depune candidatura pentru a face parte din consiliile de etica. „Registrul are ca scop facilitarea comunicarii si cooperarii intre Ministerul Sanatatii, unitatile sanitare si reprezentantii asociatiilor de pacienti si organizatiilor societatii civile in interiorul sistemului public de sanatate, atat cu privire la activitatea Consiliilor Etice, cat si in cadrul altor initiative de cooperare si informare” se arata intr-un comunicat al Ministerului Sanatatii.

In cadrul aceluiasi document, reprezentantii ministerului fac un apel catre toate asociatiile si organizatiile vizate si care sunt interesate sa faca parte din consiliile de etica, sa se inregistreze pentru a fi luate in evidenta in respectivul registru, iar solicitarile lor sa fie apoi analizate, pentru a se constata daca indeplinesc criteriile pentru a face parte din consiliile de etica. In acest sens, reprezentantii asociatiilor de pacienti trebuie sa descarce un formular de inregistrare care poate fi gasit aici, pe care il vor completa si il vor trimite apoi la adresa de e-mail cristian.petcu@ms.ro. Termenul este foarte scurt, celor interesati fiindu-le recomandat sa faca acest lucru pana maine, inslusiv, pentru a fi inclusi in prima varianta a registrului electronic. Datele pot fi incarcate si direct pe site-ul Ministerului Sanatatii, accesand link-ul http://infrastructura-sanatate.ms.ro/inscriere_asociatii_pacienti, insa se pare ca pagina nu functioneaza foarte bine, fiind primite multe sesizari in acest sens, asa ca mai sigura este descarcarea formulariului de inscriere si transmiterea acestuia prin e-mail.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro