Aspirina este mai indicată înainte de culcare decât dimineaţa. Sângele se coagulează astfel mai puţin în primele ore ale zilei, scăzând riscul unui accident vascular cerebral sau cardiac, relevă un studiu realizat de Tobias van Bunten de la Centrul medical universitar din Leyden (Olanda), citat miercuri de agenţia Belga.

Studiul a fost prezentat la Dallas (Texas, SUA), la sesiunea ştiinţifică a American Heart Association, cel mai important congres internaţional pe tema bolilor cardiace şi vasculare. El arată că, la persoanele care iau o aspirină înainte să se culce, plachetele sanguine sunt mai puţin active dimineaţa, astfel încât se formează mai încet cheaguri de sânge. Prin urmare, scad riscurile de accident cardiac sau vascular cerebral. Cercetătorul a precizat că studiul său trebuie aprofundat.

Persoanelor care prezintă riscuri de accident cardiac sau vascular cerebral li se prescrie adesea aspirină în doze mici, aceasta având efect anticoagulant şi fiind folosită pe termen lung pentru scăderea riscului de infarct miocardic.AGERPRES/ (AS - autor: Lelia Bretan, editor: Tudor Martalogu)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro