Un ordin al ministrului sănătăţii, intrat în vigoare la sfârşitul lui noiembrie 2014, extinde de o aşa manieră aria conflictelor de interese, încât o bună parte din medicii membri în comisiile consultative de specialitate ale ministerului se retrag din aceste poziţii pentru a nu cădea sub incidenţa legii. Majoritatea acestor membri sunt personalităţi medicale de prim rang în specialităţile respective.

Conform ordinului menţionat sunt definite drept conflict de interese sau incompatibilitate situaţiile în care membrii acestor comisii câştigă bani din efectuarea de studii clinice sau acţiuni care stimulează prescrierea sau consumul medicamentelor în a căror evaluare sunt implicaţi; dacă sunt sponsorizaţi sau finanţaţi „direct sau indirect“ pentru a participa la conferinţe şi congrese de către companiile farmaceutice care produc sau distribuie produsele în a căror evaluare sunt implicaţi; dacă primesc cadouri sau consiliază producătorii şi distribuitorii de medicamente sau aparatură medicală.

Potrivit declaraţiilor de interese disponibile pe site-ul ministerului sănătăţii, un număr semnificativ dintre membrii comisiilor consultative au obţinut venituri din una sau mai multe dintre activităţile încadrate de ordinul menţionat la capitolul conflict de interese.

În preîntâmpinarea unor posibile controverse, ministerul sănătăţii a precizat că noile prevederi „respectă şi se înscriu în tendinţa actuală a exigenţelor din domeniul conflictelor de interese. Acestea nu vor afecta sau bloca activitatea Ministerului Sănătăţii“.

Printre atribuţiile cele mai importante ale acestor comisii se numără elaborarea ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală, participarea la evaluarea tehnologiilor medicale, elaborarea dotărilor minime obligatorii cu aparatură medicală a spitalelor, desemnarea specialiştilor care elaborează documentaţia pentru produsele achiziţionate de ministerul sănătăţii prin achiziţie publică şi fundamentează achiziţiile de aparatură de înaltă performanţă pentru dotarea spitalelor publice.

Pentru a suplini retragerea actualilor membri din aceste comisii, Ministerul Sănătăţii precizează că „are posibilitatea de a constitui grupuri de lucru sau consilii de experţi pentru derularea de acţiuni şi proiecte specifice pentru perioade determinate. Aceste noi organisme consultative vor fi constituite în colaborare şi numai după consultarea societăţilor ştiinţifice profesionale“.

Conform legii, comisiile consultative „sunt formate din personalităţi ale lumii medicale, numite prin ordin de ministrul sănătăţii“. Rămâne de văzut care va fi rolul practic deţinut de societăţile ştiinţifice profesionale în mecanismul decizional cu semnificaţie financiară importantă prin care sunt hotărâte achiziţiile de aparatură avansată sau extinderea compensării medicamentelor pentru anumite indicaţii terapeutice. Deşi acest mecanism depinde în prezent în bună parte de Agenţia Naţională a Medicamentului, potrivit legislaţiei actuale, comisiile consultative ale ministerului îşi vor menţine un rol important.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro