În multe ţări din Europa, femeile recurg mai des la automedicaţie decât bărbaţii, arată un studiu al Consiliului Europei (CoE) publicat marţi şi menţionat de AFP.

Fie că este vorba de medicamente împotriva durerilor, calmante, somnifere sau antidepresive, femeile sunt o 'categorie de mare risc în privinţa recurgerii la automedicaţie cu produse eliberate pe reţetă'. Cercetătorii s-au ocupat de folosirea medicamentelor prescrise medical de către persoane cărora nu le-au fost recomandate sau în afara perioadelor pentru care au fost date.

Raportul sintetizează date disponibile din 17 regiuni sau ţări europene şi riverane Mării Mediterane - Germania, Cipru, Egipt, Franţa, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Liban, Lituania, Malta, Maroc, Olanda, Ţara Galilor, Cehia, Serbia şi Tunisia. Autorii studiului au constatat o 'diferenţă importantă' în funcţie de sex în privinţa automedicaţiei, a spus Marilyn Clark, profesor la Universitatea din Malta, coordonator al proiectului de cercetare realizat pentru Grupul de cooperare în domeniul luptei împotriva abuzului şi a traficului ilicit de stupefiante (Grupul Pompidou), al Consiliului Europei.

În studiu se precizează că abuzul este 'net superior în rândul femeilor din toate grupele de vârstă'. În Franţa, 15% dintre tinere - faţă de 8% din rândul tinerilor - consumă abuziv medicamente eliberate pe reţetă, potrivit cercetării care a luat cifrele dintr-un raport Barometre Sante din 2010. În Lituania, aproape o tânără din cinci (19%) abuzează de astfel de medicamente, faţă de 7% dintre bărbaţi, iar în Olanda, proporţia este de 11% la femei şi de 6% la bărbaţi.

În unele ţări ca Germania, Italia, Serbia şi Maroc, unde consumul abuziv de medicamente se observă la mai puțin la 5% din populaţie, nu se constată diferenţe semnificative între sexe.

În studiu se arată că abuzurile sunt favorizate de uşurinţa cu care se obţin medicamentele, cea mai obişnuită sursă fiind medicii, urmaţi de anturaj. (Agerpres)

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro