Norme Coca 2023 - 2024

CJAS a decontat in octombrie peste 9 miliarde de lei vechi pentru consultatiile gratuite la medicii specialisti • de aceste sume ar fi trebuit vazuti peste 10.000 de nemteni • din pacate, consultatiile gratuite sint extrem de rare •

Mai toti nemtenii au nevoie măcar o dată pe an de o consultatie la un medic specialist, fie că e vorba despre un cardiolog, internist sau oftalmolog. Cu toate trimiterile de la medicul de familie si cu legea de partea lor, pacientii plătesc aproape întotdeauna aceste consultatii, sumele variind între 50 si 100 de lei, în functie de cabinet, ori de specificul muncii medicului, cardiologii fiind mai scumpi decît internistii, de exemplu, ori decît endocrinologii.

Cu toate că statul decontează o serie de consultatii în ambulatoriu pentru pacientii cu trimiteri, rareori oamenii sînt văzuti gratis în policlinici sau în cabinetele particulare, scuza medicilor fiind că sumele alocate de stat sînt mici si nu acoperă decît o mică parte din consultatii. Ori, se mai practică perceperea unei taxe, precum 30-40 de lei si trimitere de la medicul de familie, justificarea fiind că astfel pot fi acordate mai multe consultatii pentru cît mai multi bolnavi.

Totusi, consultînd deconturile făcute de Casa de Asigurări de Sănătate Neamt către cele 50 de cabinete si clinici particulare, sau către ambulatoriile spitalelor, reiese că statul plăteste suficiente consultatii gratuite numai că acestea lipsesc aproape cu desăvîrsire.

Astfel, în octombrie, CJAS Neamt a decontat consultatii în valoare totală de peste 9 miliarde de lei vechi, ceea ce ar fi trebuit să însemne cel putin 12-14.000 de consultatii gratuite dacă ar fi echivalate la o valoare medie de 75 de lei. Este greu de crezut că au primit astfel de servicii atît de multi nemteni, desi unele cabinete au încasat bani frumosi. Cele mai mari deconturi au fost făcute către un cabinet de chirurgie maxilo-facială, acesta încasînd aproximativ 280 de milioane de lei vechi. Sume aproape la fel de mari au primit si doi medici de la Tîrgu Neamt, un ginecolog si un psihiatru, ambii decontînd consultatii gratuite de peste 270 de milioane de lei vechi.

Si la Roman există un cabinet de psihiatrie cu încasări de peste 200 de milioane lunar. Pe lista serviciilor decontate de către CJAS se numără consultatii cardiologice, la Boli Interne, la pneumologi ori la oftalmologi, sumele medii încasate fiind cam de 100 de milioane de lei vechi lunar.

Cei mai multi bani însă au primit policlinicile celor trei spitale de urgentă. Cei mai multi bani i-a încasat Spitalul Judetean, unitatea primind în octombrie pentru policlinică aproximativ 1,2 miliarde. Cam tot atît a luat si Spitalul Roman iar cel de la Tîrgu Neamt a decontat consultatii de peste 800 de milioane de lei vechi.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro