Ne oferă statul servicii medicale „de toţi banii“? Răspunsul general este nu, iar nemulţumirea e tot mai mare printre asiguraţii plătitori. Cum au încercat alţii să rezolve problema?

"Pentru ce plătesc lunar, din salariul meu, contribuţia la sănătate dacă atunci când am nevoie de un serviciu medical nu se uită nimeni la mine dacă nu dau bani?", se întreabă inginerul Radu Andrei, care susţine că nu toată lumea trebuie să fie obligată să se asigure la stat pentru sănătate. Indignarea lui a crescut odată ce Ministerul Sănătăţii a propus un pachet de bază mai extins, care va fi gratuit pentru toată lumea, indiferent dacă aceştia plătesc sau nu. În plus, autorităţile nu au creat încă un cadru de operare pentru asigurătorii privaţi, spre care Radu ar fi dispus să direcţioneze banii pe care altfel este obligat să îi dea la stat, la Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate (FNUASS). Este însă sustenabilă trecerea de la o extremă a alta?

Privatul nu este de ajuns

O asigurare privată porneşte de la 1 leu pe zi şi poate ajunge şi la 40 de lei pe zi, în funcţie de serviciile asigurate, dar nu ajunge să acopere tot ceea ce oferă statul teoretic gratuităţii, practic doar în schimbul unor plăţi informale. Rămâne deci soluţia micşorării şi transformării contribuţiei la sănătate de 10,7% cât este acum, într-o taxă de solidaritate de 3-5% - o idee vehiculată anul trecut de oficialii MS. Cât ar consuma din venitul mediu brut din 2012, care a fost de 2.117 lei, combinaţia „taxă de solidaritate plus asigurare privată de sănătate“? Acum, contribuţia de sănătate rupe 226,5 lei pe lună din acest salariu. Dacă înlocuim cele 10,7% cu taxa de solidaritate lunară (3%-5%) și asigurarea obligatorie (30-1.200 lei lunar), ajungem la un interval de 93,51 și 1.305 de lei pe lună (în procente, ajungem la o pondere de 4,49%-61,7% din salariul luat ca exemplu). Astfel, soluţia pentru costuri sustenabile pare să fie îmbinarea celor două sisteme de asigurări: publice şi private.

Soluţia străină: bani în sistem

Nicio ţară europeană nu a renunţat până acum la sistemul social de asigurări de sănătate, însă există anumite artificii care au scos plăţile informale la suprafaţă. Vedem că pe lângă contribuţia de bază, în alte ţări UE, pacienţii plătesc vizita la medic sau medicamentele, urmând ca aceşti bani să le fie rambursaţi în proporţie de 70%.

Cu alte cuvinte, pe de-o parte, plăţile informale nu există, iar pe de altă parte, banii sunt mereu în sistem, prin încasările din coplăţi. În România a fost o încercare de a descuraja internările nejustificate printr-o coplată modică, de 5- 10 lei.  În general, sistemele sanitare din ţările de mai sus sunt similare cu al nostru dintr-un singur punct de vedere: toată lumea e asigurată, dar plăteşte. În străinătate, pacientul  primeşte chitanţă după ce plăteşte consultaţia, la noi primeşte doar atenţia cuvenită.

Impunerea de taxe pacienţilor este greu de acceptat într-o ţară ca România, care are un nivel ridicat al sărăciei în toate rapoartele UE, însă  plăţile informale din sistemul sanitar au ajuns deja la peste 300 de milioane de euro pe an, potrivit Băncii Mondiale.

Sursa

 

Acest articol a apărut în ediţia print numărul 46 a revistei Capital din săptămâna 18-24 noiembrie 2013

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro