O poză cu doctorul Leon Dănăilă face furori pe internet. Celebrul medic neurochirurg călătoreşte cu metroul după o zi de muncă. Imaginea este şocantă prin modestia pe care o afişează unul dintre cei mai mari medici cu care România s-a lăudat şi peste hotare.

Marilena Stancu, din Bucureşti, a postat pe contul său Facebook, o fotografie extraordinară care îl înfăţişează pe neurochirurgul Leon Dănăilă în timpul unei călătorii cu metroul. Postare este însoţită de un text pe măsură.

sursa foto: Facebook/Marilena Stancu

„Când ai salvat mii de vieţi, când ştii că totul stă în precizie, reacţie rapidă şi concentrare maximă, atunci ştii să preţuieşti şi fiecare clipă de răgaz. Aşa, omeneşte,” spune Marilena Stancu în postarea sa de pe reţeaua de socializare.

Leon Dănăilă este este medic specialist neurochirurg şi  membru al Academiei Române. Este recunoscut la nivel naţional dar şi internaţional pentru brevetele, lucrările ştiinţifice şi cărţile sale. La cei aproape 83 de ani ai săi, profesorul Leon Dănăilă a făcut performanţă în domeniul neurochirurgiei încă de pe vremea comunismului iar în cariera sa, de peste 60 de ani de activitate, medicul a realizat peste 40.000 de intervenţii chirurgicale, a obţinut 10 brevete de inovator şi 18 de inventator.

Pentru toate vieţile salvate, pentru toată munca depusă de-a lungul carierei sale dar şi pentru toţi cei pe care i-a învăţat cum să exercite nobila profesie de medic,Leon Dănăilă este remunerat cu aproximativ 2.500 de lei.

Într-un reportaj realizat de cei de la BBC, Leon Dănăilă a declarat: „Nu am o mare avere. Cred că sunt cel mai sărac doctor din lume.” 

Afirmaţia este susţinută de poza postată de Marilena în care Leon Dănăilă se plimbă, modest, cu metroul.

Reacţiile românilor nu au ezitat să apară pe reţeaua de socializare. Medicul este felicitat pentru modul inspiraţional în care a ales să îşi facă meseria dar şi pentru modestia şi simplitatea sa.

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro