Disfuncţionalităţile sistemului informatic lasă spitalele fără bugete. Din cauza softurilor care s-au blocat de nenumărate ori, sute de cazuri nu au fost validate, iar managerii unităţilor medicale se tem că nu îşi vor putea deconta chetuielile
Bilanţ sumbru la o lună de la obligativitatea utilizării cardului de sănătate în cadrul Sistemului Informatic unic Integrat (SIUI). Din cauza erorilor apărute la softuri şi a blocajelor care s-au întins pe durata a câteva ore, sute de cazuri nu au fost validate. Astfel, managerii unităţilor medicale au aflat cu stupoare că serviciile pe care le-au prestat bolnavilor nu vor putea fi decontate.
O situaţie extrem de gravă se întâlneşte la cel mai mare spital din Moldova, ‘’Sfântul Spiridon’’, unde s-au strâns peste 600 de astfel de cazuri. O mare parte dintre ele sunt invalidate din cauza sistemului informatic blocat, o altă parte din cauza neprezentării pacienţilor cu cardul de sănătate. În total, cheltuielile care riscă să nu fie decontate se ridică la suma de 1,6 milioane de lei, enorm pentru bugetul unităţii medicale.
‘’Cele vreo 600 de cazuri invalidate înseamnă circa 1,7 milioane de lei. Asta reprezintă suficient de mult pentru că noi luăm în fiecare lună aproximativ 11 milioane de lei de la Casa de Sănătate. Dacă sistemul informtic n-a funcţionat 10 minute te-a nenorocit. La noi în spital, în fiecare zi se internează peste 100 de pacienţi, plus că mai sunt văzute încă vreo 130. Gândiţi-vă ce înseamnă dacă sistemul nu funcţionează o jumătate de oră sau o oră’’, spune Ioan Bârliba, managerul Spitalului ''Sfântul Spiridon'' Iaşi. Iar probleme sunt la toate unităţile sanitare din oraş. Şi la Spitalul de Pneumoftiziologie sunt sute de astfel de situaţii. ‘’Încă nu avem cifre exact, dar e adevărat că sunt multe servicii pe care nu le-am putut valida. În câteva zile vom şti exact valoarea la care se ridică’’, spune Dumitru Filipeanu, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi.
S-au făcut sesizări la Casa de Sănătate Managerii au făcut adrese la Casa de Sănătate, au avut întâlniri cu directorul şi speră ca situaţia să se rezolve. ‘’Am avut discuţii cu directorul Casei şi s-ar părea că noi suntem un caz fericit de spital care are servicii medicale unde se face regularizare trimestrială, adică servicii peste valoarea de contract, şi cumva am putea să facem o echivalare a serviciilor pe care le-am efectuat’’, mai spune managerul Ioan Bârliba.
Directorul Casei de Sănătate Iaşi ştie situaţia şi încearcă să o rezolve, dar nu promite nimic. ‘’Acolo unde a existat o problemă informatică a spitalului ne dăm tot interesul să rezolvăm, vom încerca să revalidăm acele servicii medicale. Dacă în schimb nu s-a folosit cardul de sănătate, atunci ţine strict de responsabilitatea spitalului’’, spune Robert Dâncă, directorul Casei de Sănătate Iaşi.