Medicul Petre Rădăuceanu susţine că sistemul medical are imperfecţiuni, iar de multe ori cea mai simplă cale pentru bolnavi e să vină direct la Urgenţe.
Reporter: - Vă mai aduceţi aminte cum era Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) când aţi venit dumneavoastră aici?
Petre Rădăuceanu: - Eram primul medic urgentist venit aici, se întâmpla în 1999. Mulţi pacienţi ajungeau târziu la noi, nu aveau nicio şansă. Îmi aduc aminte de un caz mai deosebit, un muncitor de 33 de ani care întindea o sârmă din fier-beron cu un aparat pe un şantier. Sârma a scăpat din aparat şi i-a intrat în cap. Era decedat când a ajuns aici, rana era exact ca o plagă împuşcată. Regretăm când avem oameni de vârstă tânără pentru care nu mai putem face nimic.
- Acesta a fost un caz care v-a marcat?
- Da, mai ales că domnul respectiv era căsătorit, avea copii. Cred că era un pic mai tânăr decât mine.
- Cum a evoluat medicina de urgenţă de atunci?
- Faţă de cum au găsit eu spitalul şi UPU atunci, când nici nu exista o lege a medicinii de urgenţă, e destul de mare diferenţa. Încet-încet, am ajuns la un grad mai civilizat de a primi şi a trata pacienţii. Avem promisiuni că vom primi în continuare sprijin, mai ales că avem o problemă cu încadrarea personalului. Suntem cu mult sub limita de avarie, în condiţiile în care numărul prezentărilor a crescut în fiecare an.
- Pe lângă faptul că personalul medical este tracasat, obosit, pacienţii sunt tot mai mulţi şi mai insistenţi, cum rezistaţi?
- Nu toţi cei care se prezintă în Urgenţe sunt urgenţe. Potrivit statisticilor şi a fişelor de prezentare, 50% dintre cazurile care ajung în UPU sunt chiar urgenţe, dar, conform deontologiei şi a legii, ca să vezi dacă un pacient este sau nu urgenţă, trebuie consultat şi investigat. Pe de altă parte, o parte din pacienţi sunt şi mai revendicativi, punând presiune pe colegi, că-i reclamă, că vor vedea ei ce se întâmplă, că nu-şi fac treaba. Aşteaptă prea mult, deşi legea spune că la UPU poţi aştepta şi şase ore pentru a avea rezultate, dacă nu eşti o urgenţă majoră, cu risc imediat.
- E vorba de acel cod al culorilor din UPU, protocolul de triaj.
- Da. Mulţi pacienţi au încă părerea că la UPU se ia în ordinea prezentării, însă noi nu suntem Policlinică, noi suntem un serviciu de urgenţă, în care predomină urgenţele de grad 0 şi 1. Chiar dacă acum consultăm o urgenţă de grad mai mare, 2, sau 3, atunci când apare o situaţie în care viaţa pacientului este în risc iminent de deces, trebuie să lăsăm tot şi să intervenim. De asta, eu îi rog pe cei care ajung la UPU să înţeleagă că medicii de gardă sigur nu stau degeaba, ci luptă pentru salvarea vieţii unui semen de-al nostru.
- Cu toate acestea, medicii din Urgenţă au parte de destule reclamaţii. Câte au fost anul trecut?
- Sunt reclamaţii care ajung la Colegiul Medicilor, în justiţie sau la poliţie. Sunt şi cele care se adresează spitalului. Noi facem anchetă la nivelul UPU, vedem ce manevre s-au făcut, cerem notă explicativă de la fiecare din cei din tura respectivă şi apoi înaintăm documentele către comisia de etică şi disciplină a spitalului, care judecă speţele şi ia o decizie. Sigur, sunt pacienţi care se adresează altor instituţii şi atunci respectivele instituţii îşi fac singure ancheta.
- Se întâmplă ca pacienţii să devină uneori agresivi sau chiar violenţi.
- Da, sunt, puţini faţă de numărul de consultaţii, dar ştiu de la colegi că o parte devin agresivi. Noi avem în acest moment o colaborare cu poliţia sau jandarmeria, iar, dacă colegii se simt ameninţaţi, pot apela la ajutorul lor. Chiar le mulţumesc celor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, pentru că, de fiecare dată când a fost nevoie, s-au prezentat foarte rapid şi au rezolvat civilizat orice problemă apărută. Desigur că există un risc având în vedere că suntem într-un contact direct cu pacienţii şi aparţinătorii, nu putem şti niciodată ce au de gând, mai ales că poate au consumat alcool sau substanţe stupefiante...
- Iar mare parte a personalului înseamnă femei...
- Bineînţeles, dar doamnele au un alt stil de a se comporta. Noi, bărbaţii, poate suntem un pic mai duri, dar doamnele şi domnişoarele se adaptează altfel în relaţia cu pacienţii. În plus, avem promisiunea conducerii spitalului de angajare a unei firme de pază, pentru că este cel mai elegant mod de a rezolva această problemă, precum şi de montare a unui sistem de supraveghere video pentru a avea probe în cazul unui proces.
- E o lamă cu două tăişuri, pentru că poate fi în avantajul medicului, dar şi în avantajul pacientului.
- Sigur, dar reprezintă o anumită protecţie faţă de agresiuni şi consider că cei care sunt mai agresivi se vor gândi de două ori înainte să acţioneze.
- Revenim la numărul mare de pacienţi din UPU. Spuneaţi mai devreme că jumătate dintre cei care ajung aici sunt urgenţe. De ce restul vin la Urgenţe şi nu se duc la centrele de permanenţă sau la medicii de familie, în ambulatoriu sau la alţi furnizori de servicii medicale.
- În primul rând, probabil cred că aici primesc cele mai bune îngrijiri. Eu cred că este o greşeală pentru că avem colegi medici de familie foarte bine pregătiţi. De asemenea, la laborator nu se pot adresa pentru că le trebuie un bilet de trimitere, emis tot de medicul de familie. Unii, nefiind asiguraţi, nu au medic de familie şi nu au cum altfel să primească îngrijiri medicale.
- Cu alte cuvinte, birocraţia îi împinge aici.
- E un termen cam dur, dar oarecum sunt de acord. Cred însă că aşa cum toată lumea vrea televizor, cablu, telefon, ar trebui să vrea şi calitatea de asigurat, să plătească şi pentru sănătate şi să beneficieze de toate avantajele acestui statut. Suma este variabilă, faţă de veniturile fiecăruia, pentru că mare parte din populaţie este sub limita pragului a ceea ce înseamnă o viaţă decentă, însă pentru o sumă minimă poate fi protejat împotriva unui accident şi viaţa îi poate fi salvată.
- Pe de altă parte, există şi cazuri de persoane asigurate, care nu au acces la servicii medicale. De exemplu, botoşăneni care îşi plătesc asigurările şi de 20 de ani, dar în momentul în care au un episod acut de boală, nu pot beneficia de un consult, de o analiză, pentru că programările pentru aceste servicii medicale gratuite sunt făcute până în aprilie. Atunci preferă varianta Urgenţelor.
- Înţelegem acest lucru. Bănuiesc că aici este vorba de subfinanţarea sistemului, pentru că, din câte ştiu, Casa de Asigurări a semnat contracte cu multe laboratoare private de analize, dar bănuiesc că banii care se adună nu acoperă necesarul la nivelul judeţului, în condiţiile în care populaţia este foarte bolnavă.
- Este populaţia din Botoşani mai bolnavă decât cea din alte judeţe? Şi dacă da, care sunt motivele? Sărăcia, consumul de alcool care devine astfel un soi de „panaceu universal”?
- Din păcate, noi ne încadrăm în prima jumătate într-un top al bolnavilor, la nivel naţional. S-a observat creşterea numărului mare de cancere, iar pacienţii sunt tot mai tineri, ceea ce e un semnal destul de alarmant. De asemenea, consumul de alcool cronic duce la afecţiuni ale pancreasului şi ficatului, ale stomacului. Alimentaţia este proastă din punct de vedere al nutrienţilor şi prea bogată în E-uri, ceea ce duce, cum spuneam, la cancere din sfera digestivă. Mai avem şi cazuri de TBC, dar şi consum de droguri, mai mic faţă de alte judeţe. Este nevoie de mai multă educaţie sanitară, inclusiv în şcoli, dar şi prin mass-media. Rămân şi problemele sociale, sărăcia. Nu suntem o zonă favorizată din punct de vedere economic, dar sperăm într-un viitor mai bun pentru botoşăneni.
- Cum caracterizaţi relaţia colegilor din UPU cu cei din celelalte servicii de urgenţă - Ambulanţă sau ISU?
- Nicio relaţie nu este perfectă, ci perfectibilă. Au mai fost discuţii, dar constructive. La o anumită perioadă ne întâlnim la ISU cu cei de la SMURD şi Ambulanţă, avem planuri pe care le-am dezvoltat împreună, de exemplu dispeceratul unic de urgenţă. Aşteptăm personal pentru a asigura tura de 24 de ore pe TIM (autosanitara de terapie intensivă mobilă, n.r.), unde nu putem asigura decât o tură de 12 ore, cea de noapte. Avem, însă, semnale că vom fi ajutaţi şi în acest sens. Totul e să păstrăm o relaţia civilizată.
- Cum este un medic de urgenţă?
- Prefer să spun că este un OM, cu majuscule.
- În ultima vreme, mai toţi am devenit fani ai serialelor cu şi despre medici. Dacă ar fi să comparaţi ceea ce se întâmplă în UPU cu un serial, care ar fi acesta?
- (râde) Având în vedere că lucrez într-un spital şi văd toată ziua bolnavi, prefer alte căi de relaxare. Serialele sunt seriale, filmele depăşesc situaţia reală, nu ne putem compara cu acestea, dar ceva ce s-ar apropia de ce avem în acest moment ar fi «Spitalul de urgenţă», dar comparativ cu dotarea, mai avem până acolo.
