Blocul Național Sindical solicită Ministerului Finanțelor Publice să-și explice public decizia de a transfera în sarcina salariaților povara asistenței medicale pentru șomeri, pensionari, asistați sociali, personal monahal sau persoane private de libertate.
Într-un comunicat de presă remis vineri Agerpres, BNS atrage atenția asupra faptului că, prin proiectul de Ordonanță de Urgență de modificarea a Codului Fiscal, lansat joi în consultare publică, Ministerul Finanțelor Publice propune ca, începând de la 1 ianuarie 2018, pensionarii, șomerii, persoanele asistate social, persoanele aflate în concediu medical, persoanele aflate în concediu de creștere a copilului, personalul monahal, străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării să beneficieze cu titlu gratuit de servicii medicale, toți fiind asigurați ai sistemului public de sănătate, fără obligația de plată a contribuției de sănătate.