de Ilie Bîzoi
redactia@gazetanoua.ro

De vreo câteva zile „halatele albe” s-au coalizat şi, vezi doamne, nu mai vor nici în ruptul capului să elibereze reţete compensate 90 la sută pensionarilor decât dacă aceştia aduc adeverinţe de la Fisc. Oare acesta să fie avertismentul cu care au înţeles medicii să-i răspundă mai marelui din Ministerul Sănătăţii vizavi de măsurile pecuniare luate împotriva celor care  au eliberat reţete compensate pacienţilor care figurau internaţi în spital, dar şi medicilor care au făcut de planton în centrele de permanenţă. Pentru disputa cu ministrul Sănătăţii, medicii se răzbună acum pe pacienţi. Unora dintre medici, „săracii”, le-au fost ceruţi banii înapoi pentru serviciile prestate. Şi ce au zis, dacă tot nu pot să se războiască cu mai marii din Sănătate, să-şi bată joc de pacienţi. Aşa s-ar traduce decizia medicilor de a nu mai elibera reţete compensate fără adeverinţe de la administraţiile financiare.

Cu alte cuvinte, hai să-i mai punem pe amărâţii de pensionari pe drumuri, majoritatea bolnavi, ca să mai cheltuie nişte parale. Ce ar însemna pentru un medic care are pe liste nu mai puţin de 2.000 de pacienţi, dintre care câteva sute de pensionari care ar avea nevoie vitală de medicamente în primele zile ale unei luni? S-ar crea o adevărată nebunie la administraţiile financiare din judeţe.

Mă întreb, oare de unde or să plătească săracii medici banii care li se impută, când din încasările lor de câteva zeci de milioane de lei vechi pe lună de-abia pot să-şi mai ducă traiul de azi pe mâine. Unii dintre ei şi-au luat de la gură pentru a înălţa viluţe. Cu alte cuvinte nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Că de jurământul lui Hipocrate nu mai vorbim (probabil că mulţi dintre medici s-au întrebat când au depus jurământul cine o mai fi şi ăsta că nu este contemporan cu noi). Pentru mulţi medici acest legământ este frecţie la piciorul de lem. Şi ne mai întrebăm de ce de la Revoluţie încoace nu s-a schimbat nimic în Sănătate, indiferent de modelul european pe care miniştrii care s-au perindat au vrut să-l implementeze.

Răspunsul este simplu: pentru că în reţeaua de asistenţă primară sunt grave disfuncţionalităţi pe care nici 100 de miniştri la un loc nu le-ar putea rezolva în următoarea perioadă. Dacă medicii personali se tot vaită că au venituri mici de ce nu pleacă din ţară. Ne-am tot săturat să tolerăm asemenea mofturi ale unor oameni îmbuibaţi. Aşa că lăsaţi-ne, lăsaţi-ne...

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro