Ministrul Sanatatii si reprezentantii Coalitiei profesionistilor din Sanatate au semnat, astazi, un protocol de colaborare, pentru a rezolva problemele din Sanatate si a opri exodul medicilor.

Profesionistii din Samnatate cer 2,5 miliarde de lei in plus la bugetul pentru anul viitor.   M.Sepi, V. Astarastoae, E. Nicolaescu Aflati „la cutite” in perioada ultimei greve de avertisment din Sanatate, ministrul Sanatatii si liderii Coalitiei Profesionistilor din Sanatate (CPS) au ingropat astazi, cel putin pentru moment, securea razboiului, asezandu-se la masa tratativelor.

In urma discutiilor, ministrul Eugen Nicolaescu, pe de o parte, si presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), dr. Vasile Astarastoae impreuna cu prim-vicepresedintele SANITAS, Marius Sepi pe de alta parte, au semnat un protocol de colaborare, prin care sa gaseasca o cale civilizata de rezolvare a problemelor din sectorul sanitar. Odata cu semnarea documentului a fost demarat un proiect numit „Mecanismele de colaborare si consultare in politicile publice privind sistemul sanitar din Romania”, care presupune stabilirea unui parteneriat dedicat identificarii blocajelor si disfunctionalitatilor din sistemul de sanatate si gasirea de solutii acceptabile pentru ambele parti, inclusiv colaborarea la finalizarea unor acte normative. In acest scop se va infiinta un comitet de lucru care se va intalni lunar sau la nevoie, pentru discutarea problemelor de interes comun din sanatate si acordarea de sprijin reciproc, pentru implementarea unor solutii privind problemele de interes general din sistem. Comitetul de lucru va fi prezidat de ministrul Sanatatii si va fi format din cinci reprezentanti ai MS si cinci membri ai CPS, intre care dr. Vasile Astarastoae si Marius Sepi, in calitate de lideri ai celor doua organizatii ce formeaza Coalitia.

Eugen Nicoleascu Eugen Nicolaescu a precizat ca respectivul comitet se va intruni de cate ori va fi nevoie, pentru a discuta aspectele de interes comun din domeniul Sanatatii. Recunoscand ca Sistemul sanitar are multe probleme care se cer rezolvate si ca o prima masura care va fi luata de Minister va fi investitia in spitale, Nicolaescu a declarat ca protocolul de astazi a fost semnat „pentru a gasi solutii la ceea ce noi vrem sa intreprindem in viitor. Sunt foarte multe acte normative care asteapta la rand si care este bine sa cuprinda competente profesionale, expertiza profesionala a profesionistilor din Sanatate. In acest fel consideram ca acele viitoare acte normative se vor putea elabora pentru cetateni si sistemul sanitar romanesc.

Noi ne-am propus cateva lucruri de principiu, sa gasim solutii acceptabile pentru ambele parti, sa eliminam deficientele din sistem, sa colaboram la unele acte normative” . Ministrul Sanatatii a recunoscut ca sistemul sanitar este „mai bolnav” decat s-ar crede si are nevoie de „perfuzii” financiare succesive si consustente pentru a putea fi resuscitat, dar a promis ca pana in 2016, in toate spitalele vor fi facute investitii, astfel incat situatii ca cele de la Ploiesti sau de la Maternitatea Bucur sa nu mai existe.

Dr. Vasile Astarastoae La randul sau, medicul Vasile Astarastoae, presedintele CMR, considera ca semnarea protocolului este un semn ca profesionistii din Sanatate au inceput sa fie luati in seama, iar in randul medicilor, sa se intoarca increderea. „Acest protocol duce pana la capat un demers pe care noi l-am inceput in momentul in care am creat Coalitia. Aceste miscari au readus increderea in corpul profesionistilor din sanatate, au aratat ca poate sa existe solidaritate si sa se sustina unii pe ceilalti si ca vocea lor conteaza. Lucrul cel mai important este ca in lumea medicala s-a reintors increderea.

Daca vrem, putem sa schimbam ceva.

Faptul ca am reusit sa nu scada bugetul la sanatate si rezidentii vor primi o bursa si ca incet-incet vom face niste schimbari legislative, a readus increderea. Vom solicita in continuare cresterea bugetara pentru sanatate pentru ca, daca punem in practica toate proiectele, trebuie sa fie suplimentat bugetul ministerului cu minimum 2,5 miliarde de lei. Noi vom cere Guvernului, prin rectificari bugetare, nu ne intereseaza cum, sa mai aloce 2,5 miliarde lei in sistemul de sanatate. Altfel, nu se va realiza nimic” a declarat profesorul Astarastoae, dupa semnarea protocolului, apreciind ca astfel s-ar putea reduce numarul medicilor care aleg sa plece sa lucreze in strainatate.

El a mentionat ca in 2011, in spitalele din Romania lucrau 20.600 de medici, iar la 1 octombrie 2013, numarul lor scazuse la 14.200. Presedintele CMR declara in iunie, ca peste 20.000 de medici romani salveaza vieti in strainatate, chiar daca statul a platit pentru pregatirea lor aproape 230 milioane de euro, iar cei ramasi in tara sunt prost platiti.   Marius Sepi Totodata, Marius Sepi, prim-vicepresedintele Federatiei SANITAS, a apreciat etapa semnarii acestui protocol din perspectiva relatiei pacient-personal medical. „Federatia Sanitas va fi un partener serios fata de ceea ce se intampla in sistemul sanitar. Ma bucur ca aud din gura unui ministru ca important este si salariatul si ca trebuie sa facem front comun si pentru pacienti, si pentru angajati. Ma bucur ca Ministerul Sanatatii a inteles necesitatea incheierii acelui contract de munca pe sistemul sanitar ca o minima protectie pentru tot ceea ce inseamna salariatii din sanatate, mai ales in contextul unei posibile descentralizari. Coalitia pentru Sanatate a fost infiintata pentru ceva, nu impotriva cuiva si vrem sa ne dam mana impreuna cu decidentii politici ca sistemului sanitar sa ii mearga mai bine”, este declaratia facuta de acesta. Protocolul – semnat de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Vasile Astarastoae, si Marius Sepi, prim-vicepresedinte al Federatiei Sanitas prevede si „abtinerea de la atacuri la persoana ori acuze reciproce in mass media, in lipsa unor consultari prealabile menite sa clarifice amiabil eventualele diferende intre parti si, respectiv, sa identifice modalitatile constructive de remediere a acestora

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro