Norme Coca 2023 - 2024

Pacienţii care au trimitere de la medicul specialist îşi pot face investigații medicale în clinicile private, fără să plătească nimic, potrivit unei legi care a intrat în vigoare de la 1 iunie. Dar asta doar teoretic. În realitate, multe clinici private au inventat taxe speciale astfel încât să ia bani de la pacienţi. Altele, care respectă legea, au ajuns să facă liste de aşteptare.

 Recepţia unei clinci private din Bucureşti. Una din multele unde se fac investigaţii de rezonanţă magnetică. Cu bilet de trimitere de la medicul specialist nu ar trebui să plătim niciun leu pentru analize.

Înregistrare cu camera ascunsă:

Se plăteşte ceva în plus?

150 de lei.

Peste...

Deci investigaţia este gratuită în baza biletului, se achită doar o taxă de monitorizare care presupune arhivarea investigaţiei şi dacă aveţi nevoie peste mai mult timp şi le pierdeţi, puteţi să veniţi să le ridicaţi.

Taxa nu este opţională. De fapt, spitalul a găsit soluţia să ia bani de la pacienţii care vin cu bilet de trimitere. Această practică este însă în afara legii, spun reprezentanţii Casei de Asigurări Bucureşti.

„Este prevăzut în mod explicit că acei furnizori care au încheiat contract cu casa pentru efectuare de investigaţii paraclinice nu au dreptul să perceapă sume suplimentare asiguraţilor care se prezintă cu bilet de trimitere. Practic, acestea se fac gratuit”, spune Cristina Călinoiu, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări a Municipiului Bucureşti.

Alte spitale private respectă legea intrată în vigoare de la 1 iunie şi nu cer niciun ban în plus pacienţilor. Îi trec în schimb pe lista de aşteptare, pentru că plafonul alocat de stat pentru investigaţii este limitat.

Aşa că o măsură care ar fi trebuit să fie în avantajul pacienţilor, se întoarce împotriva lor.

„Deja în această lună foarte mulţi dintre pacienţi au fost nevoiţi să îşi plătească din propriul buzunar integral, deci nedecontat de casa de asigurări, serviciile de imagistică”, spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor.

Acestea nu sunt singurele restricţii impuse de Casa de Asigurări spitalelor private. Aceste clinici nu au voie nici să taxeze un pacient internat cu mai mult de 300 de lei pe noapte pentru servicii hoteliere.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro