Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) şi Liga Română de Cancer derulează în luna octombrie, pentru al treilea an consecutiv, campania de informare despre cancerul de sân "Nu am făcut destul" şi trag un semnal de alarmă asupra riscului acestei afecţiuni.

 "Acum e rândul tău să ai grijă de mama ta! - este mesajul nostru din acest an. Este timpul să o susţinem pe cea mai dragă femeie din viaţa noastră, care ne-a fost la rândul ei alături de-a lungul vieţii. Acum ea se află la vârsta când este mai expusă riscului de îmbolnăvire. Cancerul de sân este mai frecvent în rândul doamnelor de peste 45 de ani, ca urmare a schimbărilor prin care trece o femeie. Să avem grijă de mamele noastre şi să le dăruim, măcar în această lună, o mamografie! Costurile sunt minime, iar faptul că le ştim sănătoase pe cele mai importante femei din viaţa noastră este de nepreţuit", a declarat joi Cezar Irimia, preşedintele FABC, conform unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Recomandată de Institutul Naţional de Cancer din SUA după vârsta de 40 de ani, mamografia este o analiză care ajută la depistarea neoplasmului mamar în absenţa simptomelor clasice de boală (dureri, modificări la nivelul pielii, scurgeri) şi a nodulilor.

Femeile cu vârsta mai mică de 50 de ani care suferă de cancer la sân au un risc de două ori mai mare de a dezvolta un al doilea tip de cancer decât restul populaţiei, iar la femeile de peste 50 de ani, apariţia unui al doilea tip de neoplasm (cancer ovarian ori melanom) s-a dovedit a fi cu 29% mai probabilă, relevă un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Granada Cancer Register, Spania, ale cărui rezultate au fost prezentate în luna octombrie a acestui an în jurnalul Societăţii de Oncologie Ginecologică din SUA.

Cercetătorii au afirmat că riscul unui femei cu cancer de sân de a dezvolta un al doilea tip de tumoare este mai mare decât la femeile sănătoase în primii cinci ani de la punerea diagnosticului. După cei cinci ani, riscul scade, fiind asemănător cu cel al femeilor fără diagnostic de neoplasm mamar.

Neoplasmul mamar este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor la nivel global, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În fiecare an, aproximativ 1,4 milioane de cazuri noi sunt diagnosticate în lume, cu mai mult de 400.000 decât întreaga populaţie feminină declarată a Bucureştiului. Potrivit OMS, peste 450.000 de femei mor anual de neoplasm mamar. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)

Sursa:http://www.agerpres.ro/media/index.php/sanatate/item/232565-Campanie-de-informare-despre-cancerul-de-san.html

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro