Cancerul se datorează adesea unei "lipse de noroc", mutații aleatorii survenind în procesul de divizare a celulelor, mai degrabă decât unor cauze genetice sau a unui mediu nefavorabil - este concluzia unui grup de cercetători americani, al căror studiu a apărut joi în revista Science.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Cercetarea oamenilor de știință de la Universitatea "Johns Hopkins" nu ia totuși în calcul cancerul de sân, cel mai frecvent la femei, și nici pe cel de prostată, al doilea cel mai des întâlnit la bărbați (după cancerul de piele), arată 20minutes.ch de vineri.

Din numărul de cazuri de cancer constatate la adulți, circa două treimi s-ar putea explica prin mutații genetice aleatorii, care duc la creșterea tumorilor, o treime fiind rezultatul unor factori genetici sau al unui mediu nefavorabil.

"Studiul arată că riscurile de a face cancer pot crește dacă oamenii fumează sau dacă au alte obiceiuri de viață nesănătoase", afirmă unul din autorii cercetării, Bert Vogelstein, profesor de oncologie la Universitatea de Medicină "Johns Hopkins". "Realitatea este că multe forme de cancer se datorează în mare parte unei lipse de noroc și mutației unei gene care va provoca un tip de cancer, fără nicio legătură cu modul de viață sau cu factori ereditari", adaugă el.

Potrivit lui, cei care trăiesc mult, deși fumează sau se expun la soare fără să se protejeze, fără să dezvolte un cancer, nu au neapărat "gene bune": "Adevărul este că majoritatea dintre ei au pur și simplu mult noroc", afirmă Vogelstein.

În cadrul studiului, cercetătorii s-au ocupat de procesul natural de reînnoire a celulelor din corpul uman, care duce la înlocuirea celulelor moarte din organism. Cercetătorii au observat de multă vreme că formele de cancer apar când celulele-stem comit diferite erori, mutații. Studiul menționat de 20minutes.ch este însă primul care încearcă să afle proporția numărului de cazuri de cancer declanșate de acest proces față de cele cauzate de genetică sau de un mediu nefavorabil.

"Schimbarea obiceiurilor de viață ar fi foarte utilă pentru evitarea unor forme de cancer, însă complet ineficientă pentru altele", afirmă Cristian Tomasetti, biomatematician și asistent oncologie la "Johns Hopkins". "Ar fi necesare resurse suplimentare pentru descoperirea unor mijloace de depistare a acestor tipuri de cancere aleatorii în stadiu precoce, când pot fi tratate", încheie el.

AGERPRES/

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro