Cardul de sănătate reduce risipa din sistemul medical , dar nu este în folosul bolnavului. O spune la Radio France Internationale fostul ministru al Sănătății, medicul Mircea Cinteză. În opinia sa, bolnavul are numai necazuri fie din pricină că sistemul nu funcționează, fie din cauză că nu și-a primit cardul la timp. Sunt aproape 100.000 de români care nu au intrat încă în posesia cardului de sănătate. Bolnavii să se înarmeze cu răbdare și să meargă la doctor fără teama că vor fi refuzați, mai spune fostul ministru al Sănătății, Mircea Cinteză.

Autoritățile doresc introducerea cardului de sănătate de 10 – 15 ani. Lucrurile s-au lungit  din zeci de motiv - unele românești - cu licitația, cu incompetența celor care au câștigat licitația etc. Acest card este este în folosul sistemului medical, nu al bolnavului. Omul bolnav are în clipa de față numai probleme și necazuri din pricină că nu merge sistemul, din pricină că nu și-a primit cardul la timp samd.

Ministerul Sănătății și Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate se încăpățânează de 10 ani să scoată acest card și probabil că-l vor duce la capăt pentru că reduce risipa din sistem. Acesta e singurul motiv pentru care cardul de sănătate există acum.

În luna mai, lucrurile pot să fie depășite prin regulile birocratice impuse de Casa de Sănătate. În spitale există soluții alternative, din fericire. Se poate fotocopia cardul sau imaginea de pe calculator care spune că sistemul nu funcționează pentru moment și se atașează fișei medicale. Sunt convins că CNAS va da derogări și mai departe dacă va fi nevoie.

Oamenii să știe că dacă au nevoie de servicii medicale vor primi service medicale. La urgență nu este nevoie de card de sănătate. Dacă serviciile sunt de rutină, controale, boli cronice, rețete, sunt convins că medicii de familie nu vor refuza un pacient. E nevoie de răbdare însă pentru că sistemul va merge greu în următoarele zile sau chiar luni. Deocamdată, sistemul nu funcționează bine sau nu funcționează deloc în anumite zone, mai spune la RFI fostul ministru al Sănătății, medicul Mircea Cinteză.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro