Norme Coca 2023 - 2024

Ce efecte au anticoncepţionalele asupra organismului meu?“, „Care este cea mai sigură metodă contraceptivă?“ şi „Când trebuie să fac pauză în tratamentul cu anticoncepţionale?“ sunt doar câteva dintre întrebările pe care specialiştii ginecologi le primesc de la femeile care le calcă pragul cabinetelor medicale. Ce mituri există împământenite în mentalitatea pacientelor şi cât adevăr stă în spatele lor, ne explică dr. Mihaela Dobre, medic primar obstetrică-ginecologie.

„Anticoncepţionalele îmi scad şansele să rămân însărcinată”, „Folosesc doar metoda calendarului şi nu am rămas niciodată însărcinată”, „Mă bazez întotdeauna pe partenerul meu” sunt doar câteva dintre concepţiile false pe care le au femeile când vine vorba despre contracepţie.

„Mituri care trebuie demontate, lipsă de informare şi o serie de riscuri la care se supun singure”, susţine dr. Mihaela Dobre. „Lipsa metodelor contraceptive în cazul femeilor care au o viaţă sexuală activă presupune şi asumarea unor riscuri majore, atât din punctul de vedere al echilibrului hormonal, cât mai ales al prevenirii unei sarcini nedorite. Din acest punct de vedere, primul mit pe care trebuie să îl demontăm ţine de întreruperea pilulelor pentru a rămâne însărcinată.

Efectul acestor pilule este de a ajuta ovarele să se «odihnească» şi să fie apte de reproducere doar în momentul oportun, decis de femeie”, adaugă medicul ginecolog.

Ce metodă este cea mai sigură

Alegerea metodei contraceptive optime poate fi dificilă, de vreme ce alternativele sunt numeroase şi prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje.

Dacă, de exemplu, prezervativul fereşte ambii parteneri de transmiterea bolilor infecţioase, însă se poate rupe, anticoncepţionalele nu au acest efect, dar trebuie administrate la recomandarea medicului, pentru a evita afectarea hepatică.

„Prezervativele fac parte din categoria metodelor contraceptive de barieră, având cel mai ridicat grad de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală şi a virusului HIV.

Spermicidele sunt substanţe chimice care previn fertilizarea ovulului. Acestea se introduc în vagin înainte de contactul sexual, însă se recomandă utilizarea lor concomitentă cu alte metode de protecţie.

Cele mai multe pilule contraceptive au în compoziţie o combinaţie de hormoni, fiind metode de contracepţie hormonală cu o eficacitate extrem de ridicată.

În plus, anticoncepţionalele sunt cea mai sigură metodă ce poate fi utilizată de tinerele nulipare, adică cele care nu au avut niciodată o sarcină. Ca să nu mai vorbim de faptul că, faţă de un prezervativ, care se poate sparge, ele ajută la reglarea hormonală din perioada post-adolescenţă, adică la o menstruaţie regulată şi mult mai puţin dureroasă.

Mai nou, tot o metodă contraceptivă hormonală este şi inelul vaginal, care se introduce în vagin şi trebuie să fie înlocuit o dată pe lună”, a mai spus medicul.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro