Cazul lui Bogdan, băieţelul care a murit în Spitalul din Curtea de Argeş, a revoltat comunitatea locală. Ieri zeci de localnici au asaltat spitalul, solidari cu familia puştiului de 7 ani. Bogdan a fost internat vineri seara, a fost diagnosticat cu enterocolită şi internat, iar după o zi a murit. Medicii legişti care au făcut necropsia au stabilit că acesta avea insuficienţă cardio-respiratorie, miocardită şi pneumonie.

Ministerul Sănăţăţii, la presiunea opiniei publice a amendat Spitalul din Curtea de Argeş cu 10.000 de lei pentru management de caz defectuos, iar cei doi medici pediatri responsabili au fost suspendaţi pe perioada cercetărilor. Conform comunicatului oficial transmis miercuri, Direcţia de Sănătate Publică Argeş a constatat, în urma cercetărilor făcute în cazul Bogdan, că au fost încălcate prevederile legale cu privire la managementul de caz şi nu au fost respectate măsurile şi recomandările DSP cu privire la transferul pacienţilor cu boli infecţioase către unităţi de specialitate.

O măsură „drastică” a autorităţilor a fost trâmbiţată de Oana Grigore, purtătorul de cuvând al ministrului Bănicioiu, care a declarat că va anunţa Colegiul Medicilor în legătură cu acest caz. Nici Victor Ponta nu a scăpat ocazia să se implice, premierul luând poziţie de la masa Guvernului: „Domnu’ ministru (Bănicioiu, n.r.) am înţeles că la Argeş s-au luat măsuri, nu?”.

Diagnostic criminal

Bogdan a murit la spitalul din Curtea de Argeş la o zi de la internare. Familia acestuia a depus plângere penală la Parchet împotriva cadrelor medicale pe care le acuză de omor din culpă, neglijenţă în serviciu şi rele tratamente.

Vineri, Bogdan a fost adus de tatăl său la Camera de primiri urgenţe a spitalului din Curtea de Argeş, băiatul având stări de vomă şi diaree. Medicii de la Urgenţă au întrebat despre istoricul medical al copilului, apoi l-au trimis la secţia de chirurgie, unde un medic specialist a constatat că nu are apendicită, după care a decis internarea copilului la secţia de pediatrie.

Sâmbătă starea băiatului s-a agravat, extremităţile corpului au început să se învineţească, afirmă tatăl lui Bogdan. Mama sa a cerut ca băiatul să fie transferat fie la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, fie la o unitate medicală din Bucureşti, dar medicii de la Curtea de Argeş au refuzat acest lucru. După câteva ore, la mai puţin de 24 de ore de la internare, copilul a murit.

Directorul Spitalului Municipal Curtea de Argeş, Ionela Dăneţ, declara, luni, că băiatul a fost internat în 17 aprilie, la ora 21.13, cu simptomele unei gastroenterocolite acute şi cu deshidratare, iar medicii i-au instituit tratamentul cu antibiotice şi l-au hidratat cu perfuzii, evoluţia stării de sănătate fiind, în primă fază, favorabilă.

Medicii legişti care au făcut necropsia în cazul copilului au stabilit că acesta avea insuficienţă cardio-respiratorie, miocardită şi pneumonie.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro