În topul ocupațiilor respectate de români, nu se găsesc decât profesii care necesită studii superioare, în timp ce meseriile din categoria „gulerelor albastre”, a celor care practică munca fizică necalificată sau calificată, nu primesc respectul care li se cuvine.

Pe primele 3 locuri în topul celor mai respectate profesii în România se află cele de medic, profesor şi avocat/jurist, meseriile având un procentaj mult mai mic, se arată într-un studiu D&D Research, realizat împreună cu berea Bucegi.

În România anului 2014, părinții își doresc profesii cu studii superioare pentru copiii lor (65% din românii intervievați), pentru că sunt respectate sau aduc un câștig financiar mai mare.

Însă tinerii între 18-24 ani preferă meseriile din categoria „gulerelor albastre" (în procent de 53%), în primul rând pentru că le place meseria respectivă și apoi pentru că acestea aduc bani într-un orizont de timp mai scurt.

„În România, publicul larg aspiră către ocupațiile  din așa zisa categoria a „gulerelor albe" – de exemplu părinții își sfătuiesc în continuare copiii să se facă medici, avocați/juriști sau profesori. Aceasta, în condițiile în care jumătate din români consideră că a avea o meserie este mai important decât a face studii superioare, în special pentru că o meserie permite celui care o practică să «se descurce oriunde și în orice condiții»" explică Vlad Tureanu, partener D&D Research.

Potrivit studiului „Meserii pentru România", deși 49,3% dintre români consideră că meseriile sunt utile, acestea nu sunt respectate suficient, cel puțin la nivel de opinie.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro