Toate posturile de preşedinte director al CAS au fost scoase la concurs. Anteriorul concurs, din martie 2016, s-a lăsat cu „picaţi” în linie. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a scos la concurs toate posturile de preşedinte director al CAS-urilor din ţară. Concursul va avea loc în 11 mai, la sediul CNAS, dar înscrieri se mai pot face până în 27 aprilie, ora 17.00. Tot până la această dată trebuie depus şi planul de management, care va fi evaluat ulterior. Dosarele se depun la Cabinetul Preşedintelui CNAS. În 3 mai vor fi anunţate rezultatele selecţiei dosarelor. Cei care trec de această etapă vor susţine, în 11 mai, proba scrisă, iar în maxim patru zile după aceea, interviul.
Cei care vor să se înscrie la concurs trebuie să îndeplinească şi să ateste că îndeplinesc mai multe condiţii generale, dar şi specifice. Printre condiţiile generale, candidatul trebuie să facă dovada – prin declaraţie notarială, că are capacitate de exerciţiu deplină, dar şi să fie asigurat al sistemului asigurărilor sociale de sănătate, potrivit legii.