După ce Curtea de conturi a trecut vijelios prin curțile caselor de asigurări, contabilii cu mânecuțe de acolo au purces la emiterea de zeci de constatări privind nerespectarea legislației și la imputarea unor sume fantastice în stânga și în dreapta.
Privitorul din afara sistemului zice: bine le-au făcut, ra-ți ai dracului de hoți că furați cu toții…
Privitorul e un idiot. Nici măcar celebru precum cel al lui Dostoievski. Pentru că onor contabilii cu mânecuțe au făcut controlul fără să se afunde în amănunte (ca de exemplu dacă există prejudiciu – studiu de caz: se dă un pacient cardiac, internat la chirurgie pentru amputație degete membru inferior, consecință a arteriopatiei periferice. Chirurgul, care scrie rețete doar cu bisturiul, e preocupat strict de partea sa și cel mult îi dă un tratament țintit pe profilaxia trombozei și a infecției. Restul? Conform normelor și cocilor emise de instituții respectabile TOT spitalul ar trebui să le dea. Dar..fie nu are de unde, fie nu vrea să aibă de unde - sunt de notorietate imposibilitățile medicilor de a prescrie rețete din lipsă de formulare – formulare aduse de CNAS pentru beneficiul imprimeriei naționale și potolirea gustului de supracontrol al câtorva idioți emițători de norme.
Ca atare pacientul plânge la medicul de familie că rămâne fără tratament pentru cord. Ar putea să ia medicamentele cu bani și să ceara spitalului recuperarea bonului. Succes! Rata de recuperare a banilor este egala cu 0%. E lege. Inutilă! Și uite așa pacientul capătă rețetă, are medicație și … nu moare.
Ce folos – contabilul cu mânecuțe zice că e prejudiciu. Cam ca polițistul de rutieră care îți spune: domle, ai încălcat linia continuă! Dă permisul! Bree, era ditamai calul în fața mea, trebuia să îl evit. Dar calul nu depune mărturie în instanța așa că.. dă permisul!).
Toate aceste aiureli au fost prevăzute de la fiecare discuție și negociere pe norme. De fiecare dată echipa de la CNAS a susținut sus și tare că așa e legea, ei nu pot face nimic. De la an la an cocile și normele s-au umplut de prevederi din ce în ce mai stufoase, mai restrictive și mai idioate.
Unii, casandre nenorocite și proaste, au protestat de fiecare dată și au încercat amendarea dispozițiilor de tip catch 22. Parțial au reușit, parțial au eșuat. Unul din marile motive ale eșecurilor a fost lipsa de sprijin din partea restului sistemului.
De ce?
Pentru simplul motiv că restul sistemului nu era afectat. Controalele CJAS au lovit, fără milă, exclusiv în medicii de familie. Cum să îi controleze ei pe corifeii sistemului? Și chiar dacă a mai existat pe ici pe colo o casă dispusă să mai impute ceva unui spital…niciodată nu a fost sancționat un medic, o asistentă sau un manager. Și pe bună dreptate – casa poate sancționa doar spitalul. Apoi spitalul ar trebui (rețineți forma verbală) să recupereze prejudiciul de la cei vinovați.
Pentru prima dată o casă județeană lovește, în urma controlului CC, și în spitale. WOW. Se cutremură cerul și pământul. Să mai zic că sumele sunt mici? Și că brusc toți corifeii sistemului se ridică la luptă pentru nedreptate? Cum adică?? Să fie sancționat spitalul?? (Acum înțelegeți de ce sindicaliștii din sănătate NU vor ca spitalul să nu mai fie de stat? Atunci contractul de muncă nu i-ar mai apăra ca acum de orice, chiar și când greșesc).
Medicina de familie a început să lupte pentru contract și norme din 2007. 2009-2011 au văzut mișcări de protest serioase, care au reușit să oprească siluiri majore ale cocilor și normelor cu impact serios. Inclusiv pe pacienți sau spitale. A văzut cineva vreo banderolă pe brațul altcuiva din sistem? A văzut cineva o susținere? A văzut cineva măcar o grevă japoneză? Am spus cu toții, de fiecare dată, că se va ajunge și la voi, dacă trec de noi… În 2012 am tăcut. În 2013 am tăcut. Azi … a ajuns la ei.
Puteam fi noi. Putem fi noi. Dar mă îndoiesc profund că partea de ei din noi are mai mult respect decât față de o muscă. Pentru că de acolo vine problema. Nu suntem colegi. Cel mult o specie inferioară, un pic deasupra asistentelor (sau chiar inferiori, uneori). Marșul tăcerii ar fi fost de zece ori mai penetrant și influent dacă ar fi fost făcut cu bună credință și cu o mână întinsă peste abisul neîncrederii și suspiciunii reciproce…
Idioții suntem noi. Mă tem însă că nu vom găsi resursele pentru un sanatoriu în Elveția…
PS – credeți că cererea de 6% din PIB e nouă?
În 2009 medicina de familie a avut tupeul de a organiza strângerea de semnături pentru o inițiativă legislativă care să aducă, prin lege, 6% din PIB pentru sănătate. Procesul a eșuat pentru că cei care trebuiau să le primească au contestat o parte din semnături și tot ei erau cei care decideau… Nu îmi aduc aminte de nimeni din sistem care să fi venit, fie mediatic fie modest cu semnătura proprie, și să susțină inițiativa. Era pentru toți. Azi sunt mulți viteji…
