Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este neconstituţională, în ansamblu, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul Sănătăţii, admițând o sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Autor Razvan Diaconu

Sursa cursdeguvernare.ro

Printre altele, legea declarată neconstituțională stabilea condiţiile în care medicii se vor pensiona.

Potrivit unui comunicat al CCR, plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Sănătăţii, obiecţie formulată de preşedintele României.

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro