O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a identificat aproape 700 de variaţii genetice care joacă un anumit rol în determinarea înălţimii unei persoane, iar această descoperire ar putea contribui la combaterea anumitor maladii asociate procesului de creştere, informează AFP.
Aproape 450 de experţi americani, europeni şi australieni, reuniţi sub egida Consortium GIANT (International Genetic Investigation of Anthropometric Traits), au făcut această descoperire examinând ADN-ul a peste 250.000 de persoane europene, potrivit unui studiu publicat duminică în revista ştiinţifică britanică Nature Genetics.
Ei au identificat 697 de variaţii genetice în peste 400 de regiuni ale genomului implicate în determinarea înălţimii - de trei ori mai multe decât cele cunoscute până în prezent.
"De acum înainte putem să explicăm aproximativ 20% dintre factorii ereditari ce determină înălţimea, în comparaţie cu 12% cât puteam în trecut", a declarat Tonu Eskio, medic la Boston Children's Hospital, unul dintre autorii studiului.
Studii precedente au arătat deja că înălţimea unei persoane depinde în procent de 80% de factorii ereditari şi în procent de 20% de cei asociaţi alimentaţiei şi mediului înconjurător.
După părerea lui Tim Frayling, profesor la Universitatea Exeter din Marea Britanie, studiul realizat recent ar putea, dincolo de "satisfacerea unei curiozităţi ştiinţifice", să aibă "un impact veritabil în tratamentul maladiilor care pot fi asociate cu înălţimea, precum osteoporoza, cancerul şi bolile cardiace".
Potrivit unor studii precedente, înălţimea peste medie a unei persoane ar putea fi asociată cu un risc sporit de cancer mamar şi de prostată, dar şi cu un risc mai mic de maladii cardiovasculare.
Totodată, noul studiu realizat de acel consorţiu ar putea "să îi liniştească pe părinţii îngrijoraţi să vadă că fiii şi fiicele lor nu cresc aşa cum sperau ei, fără să ştie însă că cei mai mulţi dintre acei copii au moştenit pur şi simplu un număr mare de gene care determină «talia mică»", a explicat Tim Frayling.
Sursa: Mediafax