Norme Coca 2023 - 2024

Scăderea preţului la medicamentele compensate şi gratuite, introducerea unor noi terapii pentru bolnavii de hepatită C şi proceduri de fertilizare in vitro gratuite sunt doar câteva dintre măsurile care ar trebui să intre în vigoare în luna iunie, potrivit promisiunilor făcute de autorităţile din Sănătate.

Luna iunie coincide cu o serie de schimbări majore în sistemul de sănătate. O primă măsură luată de autorităţi, care ar putea intra în vigoare în această lună, este micşorarea preţului la medicamentele compensate şi gratuite. Concret, spun autorităţile, o astfel de măsură le-ar da posibilitatea să ofere tratament mai multor pacienţi care au nevoie de medicaţie.

În acelaşi timp, după doi ani de stagnare, programul naţional de fertilizare in vitro va fi reluat tot din iunie, astfel că peste 300 de cupluri infertile, selectate pe sprânceană de o comisie de specialitate, vor beneficia de o procedură gratuită de fertilizare in vitro. Totodată, începând din iunie, pacienţii care suferă de hepatita C ar putea primi un tratament inovator, decontat în întregime de statul român.

Specialiştii şi reprezentanţii pacienţilor sunt însă sceptici cu privire la implementarea acestor decizii. De pildă, profesorul Dumitru Lupuliasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România (CFR), e de părere că actualizarea preţului la medicamente nu va fi făcută mai devreme de jumătatea lunii iunie, deşi acest lucru este o necesitate, având în vedere că în sistem există un oarecare blocaj.

Efectul incertitudinii din ultimele luni a fost simţit, în primul rând, de pacienţi, care au fost puşi pe drumuri pentru a-şi obţine medicamentele. Asta pentru că farmaciile nu s-au aprovizionat, iar distribuitorii de medicamente au avut o activitate redusă.

„Odată cu implementarea măsurii se va reveni la o stare de normalitate în sistem. Au fost două-trei luni de incertitudini, timp în care farmaciile nu şi-au refăcut stocurile, iar distribuitorii nu au avut comenzi. Problema a fost că pacienţii nu şi-au găsit medicamentele. Sunt probleme, dar sperăm să ne revenim”, a explicat, pentru „Adevărul”, profesorul Dumitru Lupuliasa.

Preţuri mai mari la medicamentele fără reţetă

Pacienţii români vor fi puşi în situaţia de a scoate mai mulţi bani din buzunar pentru medicamentele fără reţetă, cum sunt ibuprofenul, aspirina sau paracetamolul, asta pentru că farmaciştii sunt nevoiţi să îşi acopere pierderile generate de scăderea preţurilor.

„Deoarece problemele de rentabilitate sunt deja mari şi se vor agrava, o variantă care va fi încercată va fi creşterea preţurilor la medicamentele fără reţetă de către farmacii, dar această supapă nu poate funcţiona decât parţial. O creştere semnificativă va fi în primă fază rejectată de piaţă”, a explicat, pentru „Adevărul”, şi Petru Crăciun, directorul companiei de cercetare de piaţă Cegedim.

Terapii noi pentru pacienţii cu hepatită

Tot începând din luna iunie, pacienţii care suferă de hepatită în stadii avansate ar putea beneficia de terapii noi. În prezent, Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) poartă negocieri cu reprezentanţii unor companii farmaceutice pentru a putea aduce în România terapia interferon free la preţuri accesibile.

vasile_barbu_70283700Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

„Ne interesează să fie un preţ rezonabil, banii vor fi puţini şi este clar că vor exista şi liste de aşteptare pentru unii pacienţi. Sperăm să fie introdusă până la sfârşitul acestei luni, trebuie să vedem cine poate beneficia de aceste terapii şi care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pacienţii”, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

În schimb, Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (APAH-RO), este sceptică cu privire la promisiunile făcute de autorităţi. „Vrem să vedem că aceşti pacienţi chiar primesc medicaţie. Mii de pacienţi sunt disperaţi şi nu mai răspund la terapiile actuale”, a precizat reprezentanta pacienţilor.

Proceduri gratuite de fertilizare in vitro, din iunie

După ce a rămas fără finanţare timp de aproape doi ani, programul naţional de fertilizare in vitro intră, din nou, în linie dreaptă. Concret, 300 de cupluri vor putea beneficia de o procedură de fertilizare in vitro, gratuită, decontată de statul român. Spre comparaţie, ţările vecine oferă trei sau chiar cinci proceduri gratuite cuplurilor care nu pot avea copii, în condiţiile în care natalitatea înregistrează un declin constant în ultimii ani la nivelul întregii Uniuni Europene.

Mai precis, cuplurile selectate de o comisie de specialitate vor avea posibilitatea să facă tratament într-una
dintre cele 10 clinici selectate de Ministerul Sănătăţii, însă vor fi nevoite să scoată şi bani din buzunar pentru medicamente, a explicat Nicoleta Cristea-Brunel, fondatorul SOS Infertilitatea.

Chestionare pentru pacienţii internaţi, din iunie

O altă iniţiativă care va intra în vigoare în iunie va fi mecanismul de feedback al pacienţilor. Aceştia vor avea posibilitatea să completeze chestionare de satisfacţie la externarea din spital, documente care vor fi analizate de o comisie a spitalului, din care face parte şi un reprezentant al asociaţiilor de pacienţi.

Ulterior, chestionarele ajung la Ministerul Sănătăţii, care va putea avea o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă într-o unitate sanitară. „Vor vedea dacă sunt cazuri de malpraxis, dacă pacienţii au fost mulţumiţi, unde pot fi aduse modificări. Este extraordinară această iniţiativă, sperăm să şi funcţioneze, pentru că aşa se practică în străinătate”, a explicat Vasile Barbu, preşedinte ANPP.

Sursa

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro