Numărul bacteriilor de pe o periuţă de dinţi poate varia de la câteva zeci la un milion, dacă nu este curăţată corespunzător. În unele cazuri, se formează adevărate colonii care-ţi pun în pericol sănătatea.

„Cavitatea bucală găzduieşte sute de tipuri diferite de microorganisme, care pot fi transferate pe periuţa de dinţi în timpul perierii. În plus, periuţele de dinţi sunt depozitate în baie, ceea ce le expune şi la microorganisme gastrointestinale, care pot fi transferate pe cale fecal-orală. Numărul microorganismelor poate varia foarte mult, deci, de la câteva la un milion“, subliniază profesorul de parodontologie Maria L. Geisinger, de la Universitatea Alabama din Birmingham.

Bacteriile din toaletă chiar pot ajunge pe periuţa de dinţi?

Pe scurt, răspunsul este „da“. „Bacteriile enterice, care rezidă în mod special în intestine, pot ajunge pe periuâa de dinţi şi, de acolo, la tine în gură. Acest lucru se întâmplă fie fiindcă nu te speli pe mâini suficient de bine, fie fiindcă atunci când tragi apa, picături microscopice ajung în aer şi din aer pe periuţă“, explică Geisinger.

Specialiştii atrag atenţia că periuţa de dinţi poate fi chiar mai murdară decât vasul toaletei.

De altfel, acest subiect a fost dezbătut şi în emisiunea „Mythbusters“. Vezi mai jos ce au descoperit  Adam Savage şi Jamie Hyneman.

Cum trebuie spălată corect periuţa de dinţi ca să eviţi să „înghiţi“ microbii de pe ea?

„Trebuie să clăteşti foarte bine periuţa de dinţi cu apă din belşug după fiecare periere pentru a elimina atât resturile de pastă de dinţi, cât şi eventualele bacterii transferate pe ea din cavitatea bucală. Un gest în plus recomandat ar fi să o laşi o vreme în apă de gură cu rol antibacterian“, ne învaţă Geisinger.

De asemenea, ar fi indicat să repeţi procedura înainte de a te spăla pe dinţi, ca să elimini eventualele particule bacteriene care s-au acumulat în timpul scurs de la ultima periere.

Este esenţial să te speli pe dinţi numai după ce te-ai spălat bine pe mâini, mai ales dacă înainte ai mers la toaletă.

Cum ar trebui să-ţi depozitezi periuţa de dinţi ca să eviţi acumularea germenilor?

Specialiştii spun că nu este recomandat să-i pui capac periuţei de dinţi, nici să o ţii închisă într-o cutie specială, fiindcă mediul umed care se creează nu face decât să favorizeze înmulţirea bacteriilor. Cel mai bine este să o pui într-o cană specială pentru periuţe de dinţi, cu perii în sus, astfel încât să se usuce în mod natural. Dacă în cană sunt mai multe periuţe, e bine să le ţii la distanţă una de cealaltă, pentru a evita contaminarea lor.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro