“Doamna doctor ce nu am voie sa mananc daca sufar cu tiroida?” La aceasta intrebare care apare destul de frecvent in cursul consultatiilor raspunsul meu este: puteti manca orice. Acest raspuns provine dintr-o incredere, poate uneori nejustificata, in bunul simt al celorlalti. Adica ma gandesc cate kilograme de sare poate manca un om sau cati saci de nuci sau straturi de varza trebuie sa devoreze ca sa ii fie afectata tiroida? Atata vreme cat exista moderatie si echilibru nu ar trebui sa ne facem prea multe griji.

Pentru cei care nu sunt multumiti cu declaratia de mai sus si au nevoie de date mai stiintifice urmeaza in continuare cateva lucruri de baza legate de dieta si tiroida.

Iodul reprezinta elementul cheie cu ajutorul caruia se sintetizeaza hormonii tiroidieni (T3 si T4).

Necesarul zilnic de  iod la adult este de aproximativ 150 de μg. In anumite conditii fiziologice (pubertate, sarcina, lactatie), necesarul de iod creste pana la 300 de μg. Atat lipsa cat si excesul de iod (peste 1000 μg/zi) pot afecta functionarea tiroidei.

In cazul unui deficit de iod in dieta tiroida incearca sa compenseze marindu-se de volum (astfel apare gusa) iar in caz de deficit sever de iod apare hipotiroidism (la adulti) si cretinism (la copii mici la care creierul nu este complet dezvoltat in momentul expunerii la lipsa de iod). Carenta de iod apare in zonele montane si submontane printr-un efect de “spalare a iodului” iar Romania are un astfel de relief in mare parte din suprafata sa (cantitatea de iod din sol fiind foarte mica, produsele vegetale si de la animale din aceste zone contin putin iod)– astfel ca in 2001 in tara noastra 30 de judete erau declarate endemice pentru lipsa de iod. In anul 2002 a intrat în vigoare în Romania legislatia privind iodarea universala a sarii ce prevede iodarea sarii destinate consumului uman, cu 20 mg de iod la 1 kg de sare, aplicata cu caracter obligator în industria alimentara la iodarea painii din anul 2004. Facand un calcul rapid, pentru un consum de 5 g de sare pe zi (doza zilnica maxima recomandata) aportul de iod este de 100 μg.

Se recomanda cumpararea sarii iodate ambalata in pungi rezistente la apa, cu data fabricatiei sau expirarii mentionata pe ambalaj. Dupa expirare, concentratia de iod scade mult. Sarea iodata se pastreaza in cutii inchise, ferita de soare si de apa. Se recomanda adaugarea sarii la sfarsitul prepararii mancarii, deoarece iodul din sare se pierde in timpul fierberii.

Alimentele procesate si produsele de panificatie reprezinta o sursa importanta de iod prin utilizarea sarii iodate pentru obtinerea lor, concentratia lor de iod variaza in functie de cantitatea de sare folosita.

Alimentele cele mai bogate natural in iod sunt pestii marini si fructele de mare (somon, morun, languste, homar, scoici, stridii, alge marine – cu concentratii de iod intre 50 si 300 mcg/100g; pestii de apa dulce au concentratii mai mici de iod decat cei de apa sarata)

Produsele animale pot constitui o sursa de iod, dependent de cantitatea de iod din sol/vegetatie (deci mai bogate in iod in zonele de langa mare, campie, mai sarace in iod in zonele de munte si submontane) dar in prezent din cauza utilizarii pe scara larga de catre crescatori a unor substante dezinfectante sau suplimente alimentare care contin iod in cantitate mare concentratiile de iod din carne, produse lactate, oua pot atinge valori de 50-100 micrograme la 100 de grame.

Fructele si legumele contin in general o cantitate mica de iod (cea mai mare concentratie de iod o gasim in spanac, ciuperci, nuci pana la 20 mcg/100g).

La femeile insarcinate si cele care alapteaza este necesar un aport mai mare de iod (fie prin dieta, fie prin administrarea unor suplimente- iodura de potasiu sau vitamine speciale pentru sarcina care sa contina si iod)

Excesul de iod apare de obicei dupa administrarea unor medicamente bogate in iod (de exemplu amiodarona/cordarone, substante de contrast iodate pentru investigatii radiologice, suplimente alimentare din alge marine). Majoritatea persoanelor care ingera cantitati mari de iod raman eutiroidiene; unele persoane insa, in special cele care anterior au fost deficitare, dezvolta hipertiroidie. In mod paradoxal, excesul de iod poate inhiba sinteza hormonilor tiroidieni si duce la gusa si hipotiroidism.

In principiu in hipertiroidism este de evitat aportul excesiv de iod deoarece acesta poate accentua hipertiroidismul (deci reducerea alimentelor cu cantitate mare de iod dar cel mai important evitarea medicamentelor cu iod – amiodarona/cordarone, substante de contrast iodate pentru investigatii radiologice, suplimente alimentare din alge marine).

Dieta cu cantitate mica de iod se recomanda pacientilor cu cancer tiroidian timp de 2-3 saptamani inainte de tratamentul cu iod radioactiv (acesta deoarece daca scoatem iodul din alimentatie resturile tiroidiene vor deveni avide de iod si iodul radioactiv va avea o eficienta mai mare)

Seleniul este un alt oligoelement important pentru o buna functionare a tiroidei, deficitul de seleniu ducand la activarea proceselor autoimune tiroidiene si deficit de hormoni tiroidieni.

Cantitati mai mari de seleniu se gasesc in creveti, ton, cod, ficat, nuci braziliene, anumite tipuri de ciuperci.

In tiroidita cronica autoimuna s-a demonstrat ca administrarea de Seleniu 200 mcg/zi duce in 50% din cazuri la atenuarea procesului autoimun (scaderea nivelului de anticorpi).

Legumele din familia crucifere (varza, brocoli, conopida, gulia, varza de Bruxelles) sunt bine cunoscute drept “gusogene” . Ele contin anumite substante, tiocianati, care blocheaza preluarea iodului de catre tiroida. Efectul gusogen este mai accentuat atunci cand sunt utilizate in stare cruda si mai ales atunci cand exista si un aport deficitar de iod. Dar avand in vedere faptul ca folosirea lor are numeroase efecte benefice se recomanda utilizarea lor gatite la aburi (aceasta ducand la scaderea concentratiei de tiocianati) si marirea cantitatii de iod consumata.

Se considera ca aspartamul, un indulcitor artificial, ar putea declansa boli tiroidiene autoimune (tiroidita cronica autoimuna Hashimoto, boala Basedow-Graves) la persoanele predispuse.

Soia nefermentata este bogata in izoflavone care au deasemenea actiune gusogena si contine cantitati mari de acid fitic si oxalic care impiedica absorbtia mineralelor (calciu, magneziu, cupru, fier, zinc). Soia nefermentata si produsele derivate (laptele de soia, tofu, concentratele proteice din soia, chiftelele, snitelele, crenvurstii, produsele dedicate copiilor, laptele pentru bebelusi) pot duce la hipotiroidism. Produsele din soia fermentata (Natto, tempeh, miso, sos de soia traditional) au o cantitate de izoflavone mai mica si deci o actiune gusogena mai mica.

In speranta ca aceste informatii va vor fi utile inchei aici si va astept cu comentarii, intrebari, nelamuriri.

Autor: Loredana Parlog, medic endocrinolog Sursa