1. Infecţia cu Helicobacter pylori. Această bacterie care dă mai întâi ulcer gastric şi duodenal este şi factor cancerigen de ordinul întâi. Prezenţa bacteriei în anticorpii din sânge sau în stomac poate fi uşor identificată astăzi cu ajutorul unor teste neinvazive şi ieftine. Tratamentul presupune o cură de antibiotice vreme de două săptămâni, ceea ce reduce riscul de apariţie a cancerului gastric.
2. Dieta de tip occidental. Alimentaţia modernă, abundentă în grăsime, proteine, carne roşie sau afumături, bogată în nitriţi şi nitraţi, dar săracă în fructe, legume şi vitamine este unanim recunoscută ca factor care predispune la cancere digestive. La polul opus, o alimentaţie sănătoasă, echilibrată, hipocalorică este un element de protecţie pentru toate tipurile de cancere digestive.
3. Rezecţia gastrică pentru ulcer. Persoanele care au suferit în prealabil o operaţie de rezecţie a stomacului prezintă un risc în plus la 10-15 ani de la această intervenţie pentru apariţia cancerului gastric din cauza modificărilor induse de dereglarea circuitului sucurilor digestive. Aceşti pacienţi sunt sfătuiţi să vină la control endoscopic pentru a descoperi cât mai precoce un eventual cancer gastric.
4. Factorul ereditar. Dacă unul sau mai mulţi membri ai familiei au fost diagnosticaţi cu cancer de stomac, este cazul ca şi celelalte rude directe să efectueze un control endoscopic după vârsta de 50 de ani. În acest caz, riscul de a dezvolta cancer gastric este de 3 ori mai mare decât riscul populaţiei generale.
Endoscopia „vede“ eventualele probleme
Pentru a pune diagnosticul, medicul realizează o endoscopie digestivă, ce presupune introducerea unui tub flexibil pe cale orală, care va permite vizualizarea stomacului. Procedura se realizează cu o sedare uşoară şi durează doar câteva minute, timp în care medicul îşi poate da seama dacă există vreo zonă suspectă ce necesită biopsiere şi analiză anatomo-patologică.
Dacă este nevoie, medicul va solicita şi alte investigaţii, precum ecografia sau tomografia pentru a vedea extinderea tumorii, eventuala apariţie a nodulilor sau a metastazelor. În urma procedurilor, medicul va determina dacă este vorba despre un cancer gastric precoce sau despre un cancer gastric avansat şi va putea recomanda o atitudine terapeutică adecvată.
„Tratamentul chirurgical este cea mai importantă armă din arsenalul terapeutic în lupta cu cancerul gastric, fiind completat de chimioterapie şi uneori de radioterapie. În cazul unui cancer gastric precoce, unde au fost identificate tumori de mici dimensiuni, rezultatele terapeutice vor fi foarte bune. În cazul unui cancer gastric avansat, chirurgia este destul de agresivă şi extensivă şi presupune o rezecţie completă sau parţială atât a stomacului, cât şi a acestor noduli limfatici perigastrici pe întindere destul de mare“, explică medicul Ion Daniel.