Norme Coca 2023 - 2024

Ghid al documentelor emise de Ministerul Sanatatii care pot fi eliberate prin DSP-uri.

Ce certificate pot fi solicitate?

Cum procedeaza medicii care nu mai detin carnetul de rezident pentru a dovedi perioada de pregatire in rezidentiat?

Medicii pot solicita urmatoarele certificate:
a) Certificat care atesta formarea in profesia de medic, conform DC 2005/36/CE si/sau asimilarea denumirilor titlurilor de calificare cu cel prevazut pentru Romania de aceasta norma (certificarea diplomelor)
Se elibereaza titularilor care au urmat cursurile universitare in Romania si au obtinut:
– diploma de licenta de doctor-medic specializarea universitara medicina.
– diploma de doctor-medic specializarea universitara medicina generala/medicina.
b) Certificat de medic specialist eliberat de Ministerul Sanatatii care atesta formarea conforma in una din specialitatile listate pentru Romania de DC/2005/36CE. Se elibereaza medicilor care au specializarea obtinuta prin rezidentiat de 3-7 ani, stagiu complet.

Medicii care nu mai detin carnetul de rezident pot dovedi perioada de pregatire in rezidentiat cu o copie legalizata a carnetului de munca, din care sa rezulte perioada de pregatire sau adeverinte eliberate de clinicile de pregatire (cu semnatura sefului sectiei, a managerului unitatii si stampila unitatii), care sa certifice efectuarea stagiilor de pregatire. Cei care au avut stagii de pregatire efectuate in strainatate, dar care nu au fost consemnate in carnetul de rezident, vor prezenta in copie aprobarea MinisteruluI Sanatatii de recunostere a acestora.

Titularii certificatului de medic specialist in specialitatile Hematologie si hemobiologie, Pneumoftiziologie, Balneofizioterapie, Balneologie si Recuperare medicala, Balneoclimatologie si Recuperare medicala, Balneofizioterapie si Recuperare Medicala, Alergologie si imunologie, Imunologie clinica si alergologie, Medicina Generala, Radiodiagnostic, Laborator clinic, biochimie, microbiologie, parazitologie hematologie, Chirurgie plastica si reparatorie, Chirurgie cardiovasculara vor beneficia de certificat de specialist pentru care se aplica asimilarea de denumire a specialitatii:
– Hematologie si hemobiologie – asimilare cu Hematologie;
– Pneumoftiziologie – asimilare cu Pneumologie;
– Balneofizioterapie; Balneologie si Recuperare medicala; Balneoclimatologie si Recuperare Medicala – asimilare cu Recuperare, Medicina Fizica si Balneofizioterapie;
– Alergologie si imunologie – asimilare cu Alergologie si Imunologie clinica;
– Medicina Generala – asimilare cu Medicina de Familie (in cazul medicilor confirmati rezidenti medicina generala/medicina de familie in urma concursurilor de rezidentiat organizate incepand cu sesiunea noiembrie1995);
– Radiodiagnostic – asimilare cu Radiologie – imagistica medicala;
– Laborator clinic, biochimie, microbiologie, parazitologie, hematologie – asimilare cu Medicina de Laborator;
– Chirurgie plastica si reparatorie – asimilare cu Chirurgie Plastica Microchirurgie Reconstructiva;
– Chirurgie cardiovasculara – asimilare cu Chirurgie vasculara.

Medicilor care au obtinut specialitatea cu o durata de formare mai mica decat cea prevazuta in Directiva 2005/36/CE (specialitate obtinuta prin secundariat de trei ani) li se elibereaza un certificat care atesta drepturi castigate generale in profesia de medic.

In cazul titularilor certificatului de medic specialist Chirurgie si Ortopedie infantila se poate elibera un certificat care atesta drepturi castigate generale, numai daca titularul face dovada ca a exercitat efectiv si legal activitati de medic specialist chirurgie pediatrica in Romania pe o durata de minim 3 ani consecutiv din ultimii 5 care preced eliberarea acestui certificat (numai specialitatea chirurgie pediatrica este recunoscuta).

Medicii de Medicina generala, cu drept de libera practica, precum si medicii specialisti Medicina de familie, care au dobandit specialitatea pe baza de stagiu si vechime (nu au efectuat pregatire de specialitate prin rezidentiat), beneficiaza de certificat care atesta drepturi castigate specifice in profesia de medic.

Medicii dentisti, promotii anterioare anului 2009, beneficiaza de certificate care atesta drepturi castigate specifice in profesia de medic dentist. Acestea se elibereaza titularilor Diplomei de Doctor-medic specializarea universitara stomatologie, care fac dovada ca au exercitat in Romania in mod efectiv, legal activitati de medic dentist pe o perioada de minim 3 ani consecutiv din ultimii 5 care preced eliberarea acestui certificat.

Farmacistii din promotii anterioare anului 2008 beneficiaza de certificate care atesta drepturi castigate in profesia de farmacist. Acestea se elibereaza titularilor diplomei de licenta de farmacist, care fac dovada exercitarii efective si legale a activitatilor respective pe o durata de minim 3 ani consecutivi din ultimii 5 care preced eliberarea acestui certificat.

Certificatul de medic/ medic dentist / farmacist specialist / primar. Medicii, medicii dentisti si farmcistii care detin titlul de medic specialist sau primar si nu il au in formatul nou cu timbru sec (incepand cu anul 2007) pot solicita prin directiile de sanatate publica eliberarea acestor certificate. Cererile vor contine ordinul si anul de confirmare, centrul universitar in care a fost sustinut examenul, sesiunea si directia de sanatate publica unde se va expedia certificatul. Daca solicitantii au avut un alt nume la data sustinerii examenului, se va indica numele avut. Certificatele se vor inscrie intr-un registru la directia de sanatate publica si se vor elibera titularului sau imputernicitului acestuia pe baza de semnatura.

Medicii, medicii dentisti si farmacistii care au sustinut examenul de specialist si care la data sustinerii examenului nu au stagiul complet, in vederea confirmarii ca specialist, vor prezenta ministerului adeverinta eliberata de unitatea de incadrare din care sa rezulte finalizarea pregatirii de specialitate. Cei care nu sunt incadrati rezidenti, vor prezenta adeverinta semnata de indrumatorul de rezidentiat. Medicii rezidenti care solicita intreruperea rezidentiatului pentru a efectua diferite stagii in strainatate vor prezenta avizul indrumatorului.

Pentru recunoasterea stagiilor efectuate in strainatate se vor prezenta documentele de la clinicile din strainatate si traducerile acestora. Aceste documente sunt comunicate presedintelui comisiei nationale de specialitate pentru avizare si apoi se vor inainta spre aprobare conducerii ministerului.

Asistenti medicali generalisti. Certificatul de conformitate se elibereaza in cazul titularilor:
– diplomei de absolvire de studii superioare de scurta durata de asistent medical generalist, incepand cu promotia 2006 de absolventi;
– diplomei de Licenta de asistent medical generalist incepand cu promotia 2007 de absolventi;
Certificatul care atesta drepturi castigate specifice in profesia de asistent medical generalist se elibereaza in cazul asistentilor medicali generalisti care fac dovada exercitarii efective si legale a activitatilor de ingrijiri generale de sanatate in Romania pe o durata de minim 5 ani consecutiv din ultimii 7 care preced eliberarea acestui certificat, titulari ai certificatului de Competente Profesionale de Asistent Medical Generalist eliberat de scolile postliceale sanitare.

Moase. Certificatul de conformitate se elibereaza titularilor diplomei de licenta de moasa incepand cu promotia 2007 de absolventi. Certificatul care atesta drepturi castigate specifice in profesia de moasa se elibereaza in cazul titularilor diplomei de asistent medical obstetrica-ginecologie, eliberata de scolile postliceale sanitare de specialitate, care fac dovada exercitarii efective si legale a activitatilor de moasa prevazute de lege, in Romania, pe o durata de minim 5 ani consecutivi din ultimii 7 care preced eliberarea acestui certificat.

In cazul documentelor care atesta experienta profesionala ceruta de normele comunitare pentru recunoasterea calificarii in celelalte state membre UE, iar solicitantii nu pot depune copia legalizata a cartii de munca sau din cartea de munca nu rezulta functia, specialitatea in care desfasoara activitatea si cuantumul normei de incadrare, acestia vor prezenta contractul de munca vizat de ITM sau o adeverinta eliberata de unitatea sanitara de incadrare.

 

Sursa: televiziunea-medicala.ro

medici 21 130click pe imagine

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro