Problematica oncogeneticii şi a medicinei personalizate în oncologie este tema dezbătută la cea de a VI-a Conferinţă a Federaţiei Bolnavilor de Cancer din România, ce s-a desfăşurat în week-end, la Poiana Braşov.
Cu această ocazie, vor mai fi dezbătute subiecte privind noul Program naţional de oncologie, asigurarea accesului imediat şi necondiţionat la tratament şi investigaţii, precum şi directivele europene cu privire la politicile sanitare în oncologie.
"Cu siguranţă oncogenetica este o soluţie foarte eficientă pentru bolnavii de cancer pentru că, în primul rând, este o testare genetică a pacientului, care va avea un tratament personalizat, fiind o şansă pentru acesta, dar sunt şi economii la buget. Franţa este ţara unde oncogenetica se practică în cazul bolnavilor de cancer. Oncogenetica este cu adevărat o şansă la viaţă. Şi în România sunt companii farmaceutice care testează bolnavi de cancer, dar degeaba sunt testaţi genetic, dacă nu avem acces la tratamente care sunt foarte costisitoare, de ordinul zecilor de mii de euro. Cele mai multe dintre medicamente nu se găsesc pe lista medicamentelor compensate şi atunci este o problemă, pentru că foarte mulţi dintre bolnavi nu dispun de sumele necesare. Este nevoie ca să acţionăm împreună autorităţi, specialişti, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, pentru a veni cât mai repede în sprijinul pacienţilor cu cancer", a declarat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC). Potrivit acestuia, săptămâna aceasta va fi prezentat Ministerului Sănătăţii un Program Naţional de Oncologie bine conturat, la care au lucrat specialişti în domeniu de la Cluj.
De asemenea, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România susţine nevoia înfiinţării, alături de celelalte comisii de specialitate din Ministerul Sănătăţii, a unei comisii de medicină personalizată-medicina viitorului, care să elaboreze strategiile pentru adaptarea sistemului medical românesc la provocările medicinei personalizate. Modelul este deja aplicat cu succes în Statele Unite, dar şi în Europa. "Ne dorim acest lucru, trebuie să ne aliniem progresului. Totul se mişcă foarte repede în jurul nostru şi trebuie să acţionăm până nu este prea târziu", a mai adăugat Cezar Irimia. Federaţia Asociaţiilor Bolnavi de Cancer are în componenţa sa 18 asociaţii regionale şi naţionale, peste 35.000 de membri, pacienţi şi aparţinători, şi reprezintă interesele tuturor pacienţilor cu cancer din România. AGERPRES