Un relaxant muscular se pare că a fost amestecat din greșeală cu vaccinul împotriva rujeolei, provocând moartea a 15 copii în Siria în această săptămână, a anunțat vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), numind-o cea mai mare tragedie de acest gen, informează Reuters.
Foto: (c) Khalil Ashawi / REUTERS
OMS a afirmat că nu exclude varianta unui sabotaj, motiv pentru care campania de vaccinare a fost suspendată până la încheierea investigațiilor.
Cincisprezece copii au murit după ce au fost vaccinați împotriva rujeolei în nordul Siriei, a informat miercuri personalul sanitar, o tragedie care ar putea afecta încrederea în serviciile de sănătate în zonele controlate de opoziția siriană.
Producătorul, care nu a fost identificat, a expediat vaccinul sub formă de pulbere împreună cu un diluant într-un centru din Siria unde a fost depozitat și apoi trimis în provinciile Deir al-Zor și Idlib pentru a fi folosit în campania începută luni de imunizare a zeci de mii de copii, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier.
'Se pare că în centru, din ceea ce știm până acum, diluantul a fost ținut în același frigider cu un relaxant muscular. Este vorba despre relaxantul Atracurium, care se pare că a fost amestecat în unele cazuri, în loc de diluant, cu vaccinul sub formă de pulbere', a precizat Lindmeier într-o conferință de presă la Geneva, auczând o 'neglijență gravă'.
Relaxantul muscular, care de obicei se administrează ca anestezic în chirurgie, se dozează în funcție de greutatea pacientului. Toți copii care au murit aveau vârste sub doi ani, a mai spus el. Copiii mai mari au supraviețuit după vărsături, diaree și șoc anafilactic.
AGERPRES