Norme Coca 2023 - 2024

 

Daniel Osmanovici s-a alăturat CNAS

Sursa observator.

CNAS anunță că începând cu 1 august a.c. Daniel Osmanovici este noul Șef Serviciu Relații cu Asiguraţii, Presă și Purtător de Cuvânt.

Decizia conducerii CNAS de numire a unui nou şef de serviciu vine din dorința instituţiei de a-și îmbunătăți comunicarea cu mass-media, cu asiguraţii, dar și cu proprii angajați, în contextul în care sunt în pregătire o serie de proiecte cu impact important asupra politicilor de sănătate, asupra prevenției și a gradului general de sănătate al populației. Totodată vor exista și o serie de schimbări legate de cardul de sănătate, Dosarul Electronic de Sănătate și Sistemul Informatic Unic Integrat.

Daniel Osmanovici a lucrat în televiziune mai bine de 13 ani. A debutat la The Money Channel, pentru ca mai apoi să-şi continue activitatea la Realitatea Tv și Antena 1. El are studii de management, jurnalism și marketing internațional și este proaspăt absolvent al unor cursuri de perfecționare în Social Media și Public Relation.

“Pentru mine, venirea la CNAS reprezintă o provocare. După atâția ani de televiziune, am decis să trec de partea cealaltă a baricadei şi de-abia aştept să mă dedic 100% proiectelor instituţiei” – afirmă Osmanovici.

Rolul său în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va fi de a construi o comunicare cât mai facilă cu presa și de a crește gradul de transparență al instituției. Printre atribuţiile sale se va afla şi eficientizarea raporturilor interne între angajații CNAS, prin dezvoltarea și implementarea unor campanii și activități de profil.

“Sunt încrezător că experiența lui Daniel va adăuga valoare echipei și va contribui la dezvoltarea departamentului de comunicare al CNAS” – declară preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.

 

Biroul de presă

Sursa CNAS

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro