În mai puţin de o săptămână, românii ar trebui să beneficieze de servicii medicale strict în baza cardului de sănătate, document electronic care ar trebui să devină obligatoriu „la purtător”. Deşi peste 90% din asiguraţi au intrat deja în posesia lui, foarte mulţi români nu cunosc beneficiile acestuia şi nu ştiu la ce foloseşte.

Specialiştii dau vina pe lipsa unei campanii de informare susţinute, dar autorităţile se apără, motivând că despre cardul de sănătate se vorbeşte încă din 2006.

„A existat, într-adevăr, o lipsă de informare, în general a populaţiei de la sate. Din punct de vedere al pacientului, cardul face dovada calităţii de asigurat şi monitorizează banii care se varsă în sistemul de sănătate. Nu se vor mai putea face consultaţii fictive, iar asta este în beneficiul nostru. Acesta este un motiv pentru care a existat atâta reticenţă din partea unor medici”, a explicat Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România (APCR).

BOR: Sănătatea sufletească, mai importantă decât cardul de sănătate

Reprezentantul pacienţilor nu înţelege însă de ce Biserica Ortodoxă Română (BOR) s-a poziţionat împotriva cardului de sănătate. Zilele trecute, Sfântul Sinod al BOR le recomanda românilor „să-şi cultive, înainte de toate, sănătatea sufletească”. În plus, reprezentanţii BOR îndemnau clerul şi credincioşii să decidă „raţional, cu calm şi înţelepciune în ceea ce priveşte cardul de sănătate”, motivând că cipul cardului conţine numărul 666 şi că termenul „card”, citit invers, devine „drac”.

„Mulţi dintre cei care au refuzat cardul de sănătate conştientizează acum ce prostie au făcut. Acest refuz este în defavoarea asiguratului, care poate este bolnav şi ajunge astfel în situaţia de a alerga între casele de sănătate, medic de familie şi furnizorul de servicii medicale. În ceea ce priveşte informarea, medicii de familie de la sate nu au avut niciun interes să vorbească despre acest card. Mulţi habar nu au ce face şi aici e vina autorităţilor”, a completat Cezar Irimia.

Cu o mână de oameni e imposibil să informezi toţi românii

Pe de altă parte, doctorul Marius Filip, expert al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), admite că fondurile destinate unor campanii de informare au fost insuficiente.

„Promovarea a fost făcută pe bani foarte puţini. S-a mers pe ideea că lumea este obişnuită cu cardurile bancare, dar uite că nu este deloc simplu. Am avut câteva conferinţe cu medicii de familie, pliantele au fost, de asemenea, foarte puţine. Cu o mână de oameni nu ai cum să informezi 18 milioane de români. Problema este că şi doctorii sunt împotriva cardului, nu doar preoţii şi călugării. Iar aceştia din urmă, care fac campanie împotriva cardului, nici măcar nu plătesc asigurări de sănătate”, a explicat medicul.

Dacă în prezent cardul de sănătate face strict dovada calităţii de asigurat, el a fost gândit pentru a stoca documente precum bilete de trimitere sau reţete compensate sau gratuite. Nimic nu se va putea face în lipsa lui, arată specialiştii. „Este un card de credit de sănătate. Era firesc să găsim o soluţie şi pentru cei care îl refuză”, a subliniat Filip.

MS: Ne bazăm pe relaţia medic-pacient

La rândul său, Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), susţine că în ultimii nouă ani s-a tot discutat despre cardul de sănătate şi nevoia de a-l introduce şi în România.

„Din 2006 discutăm de el, nu de o lună sau de un an. S-a dezbătut îndelung asupra acelui cip, dar este firesc să existe rezistenţă din partea unor oameni. Beneficiul major al cardului de sănătate este că va elimina complet posibilitatea întocmirii reţetelor false. Vom urmări banii din sistem. Noi l-am gândit ca pe un mecanism care ne va ajuta să punem ordine, mai ales că vorbim de banul asiguratului. Ne bazăm pe relaţia medic-pacient-farmacist. Cardul nu a fost gândit pentru a-l încurca pe asigurat, ci pentru a-i veni în ajutor”, a spus reprezentanta MS.

Începând din luna februarie, cardul de sănătate va fi testat în sistem paralel cu sistemul clasic, pe hârtii, pentru a nu bulversa asiguraţii şi nici furnizorii de servicii medicale.

Cum funcţionează cardul de sănătate

Odată intrat în posesia cardului de sănătate, asiguratul îl va prezenta pentru activare furnizorului de servicii medicale, indiferent că acesta este medic de familie sau medic specialist. Mai exact, activarea constă în personalizarea PIN-ului de transport (000) într-un PIN din patru cifre, ales de asigurat. Potrivit autorităţilor, PIN-ul trebuie să fie cunoscut doar de proprietarul cardului de sănătate, care îl va tasta ori de câte ori va beneficia de un serviciu medical, excepţie făcând urgenţele.

Concret, în momentul în care asiguratul ajunge la medicul de familie, documentul este introdus într-un cititor de card. Ulterior, medicul are acces la datele pacientului şi îi poate da acestuia trimiteri sau reţete compensate, după caz. Ba mai mult, cardul de sănătate este cheia de acces la Dosarul Electronic de Sănătate, în care medicul, cu acceptul pacientului, poate completa istoricul medical al acestuia.

 

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro