foto: captură YouTub
Cu puţin antrenament, Alexander a dezvoltat un talent neobişnuit: bărbatul poate să-şi „învârtă” capul la 180 de grade! Potrivit medicului său, nimeni nu ar trebui să încerce această „cascadorie” acasă.
„În urmă cu câţiva ani, am început să fac gimnastică şi am observat că pot să-mi rotesc capul mai mult decât alţi oameni”, a declarat Alexander, potrivit medicaldaily.com. „Am lucrat pas cu pas, am înaintat uşor şi într-o zi am reuşit să-mi întorc capul la 180 de grade”.
Medicul lui Alexander a mărturisit că nu a văzut aşa ceva în 30 de ani de când este radiolog. Acesta crede că abilitatea unică a bărbatului reprezintă o condiţie congenitală şi nu poate fi învăţată. Oricine ar încerca să-şi forţeze capul precum Alexander ar putea sfârşi cu gâtul rupt.
„Când fac asta, consum multă energie”, a adăugat Alexander. „Este nevoie de o concentrare maximă. În acel moment, nu mai ştiu de mine. În viziunea mea, fac un lucru normal şi nu mă doare deloc”.