Secția de ATI de la Chirurgie II din Cluj-Napoca este mai înghesuită decât o celulă din penitenciar, dar tot ce fac guvernanții este să vorbească despre condițiile precare din pușcării.
”S-a discutat despre condițiile în care stau deținuții, dar aici pe o suprafață de nici 30 de mp sunt 9 paturi. Vorbim despre o secție ATI care deservește o secție cu 90 de paturi.
Aici sunt 9 pacienți cu cinci ventilatoare. Această aparatură nu monitorizează tensiunea arterială în permanență, deci nu s-au adus cele mai noi aparate. Tensiunea se ia numai la 3 minute. Situația este incredibilă. Acum managerul Spitalului Județean pregătește un sistem de UPU la Chirurgie II, în condițiile în care în spatele meu stau pe paturi, intubați, pacienți pe o suprafață foarte mică.
Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
(Eveniment cu prezenta fizica)