Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a sancţionat un număr de 10 spitale din Bucureşti şi din ţară pentru o serie de nereguli, printre care se numără şi faptul că pacienţii internaţi au fost nevoiţi să îşi cumpere tratamentul necesar.

Lista unităţilor sanitare sancţionate cuprinde următoarele spitale: Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Sitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea,  Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu, Institutul Oncologic „prof. dr. Al. Trestioreanu”, Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş.

 

Au fost decontate o serie de servicii medicale spitaliceşti efectuate în regim de spitalizare de zi

În funcţie de neregulile constate în urma unui control efectual de Direcţia Generală de Monitorizare, Control şi Antifraudă în perioada  17.12.2013 – 20.12.2013 au luat decizia chiar şi de reţinere a unui procent de 1% din valoarea de contract aferentă lunilor în care au fost identificate nereguli, aproximativ 1.500.000 lei.

Această sancţiune s-a aplicat în cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Sitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Institutului Oncologic „prof. dr. Al. Trestioreanu” din Bucureşti.          

Corpul de control al CNAS a luat această decizie din mai multe considerente:

● Foile de Observaţie Clinică Generală (FOCG) şi Foile de Spitalizare de Zi (FSZ) întocmite la nivel de secţii nu au fost completate toate câmpurile de identificare,

● Pentru că nu s-a consemnat integral setul minim de date la nivel de pacient: data externării, nr. FOCG sau FSZ corespunzător episodului de spitalizare curent, epicriza, monitorizarea zilnică a evoluţiei medicale, semnătura şi parafa medicului curant şi a şefului de secţie.

● Nu au fost consemnate diagnosticele de internare şi, la 72 de ore, nu au fost codificate explorările funcţionale, investigaţiile radiologice şi alte proceduri terapeutice recomandate, examenele de laborator, rezultatele investigaţiilor medicale efectuate.

● Nu s-au regăsit, anexat la foile de observaţie clinică generală, deconturile de cheltuieli care se eliberează pacienţilor la externare.

● Au fost eliberate o serie de scrisori medicale care nu conţin în totalitate datele cerute de Anexa nr. 38 din Ordinul MS/CNAS nr. 423/191/2013: motivele prezentării, diagnosticul, anamneza, examenul clinic, examenele de laborator, tratamentul efectuat, alte informaţii referitoare la starea de sănătate a asiguratului, tratamentul recomandat (în situaţia în care la externarea din spital a fost eliberată prescripţie medicală cu seria şi numărul acesteia).

● Au fost decontate o serie de servicii medicale spitaliceşti efectuate în regim de spitalizare de zi şi care erau nejustificate. Conform foilor de spitalizare de zi verificate, acestea erau susţinute doar de consemnarea unui control minimal efectuat pacientului sau exclusiv de emiterea unei prescripţii medicale.

● Au fost identificte o serie de cazuri de spitalizare de zi în care nu au fost respectate diagnosticele contractate şi nu au fost efectuate toate serviciile medicale precizate în grila de fundamentare a tarifului depus la contractare.

● Nu li s-a asigurat pacienţilor internaţi medicamentele necesare tratamentului, aceştia fiind nevoiţi să şi le cumpere din surse proprii.

● Neconcordanţe între datele din Foaia de Observaţie Clinică Generală (FOCG) şi datele clinice ale pacientului, colectate în format electronic. De exemplu,  data externării pacientului în FOCG era anterioară celei raportate în format electronic. Acest fapt  poate determina imposibilitatea decontării unor servicii medicale efectuate în realitate, în mod corect, de către alţi furnizori de servicii medicale, în perioada în care asiguratul apare în mod eronat internat în spital.

O serie de pacienţi au fost înternaţi cu diagnosticul de "urgenţă medicală", deşi nu au fost consulaţi la UPU

Direcţia Generală de Monitorizare, Control şi Antifraudă din cadrul CNAS a decis în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi şi a Institutul Oncologic "Prof. dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti să recupereze sumele aferente biletelor de trimitere pentru o serie de investigaţii paraclinice eliberate de medicii curanţi din cadrul unităţilor sanitare, precum şi a sumelor reprezentând valoarea reţetelor prescrise, pe perioada spitalizării pacienţilor internaţi.

În plus, au fost identificate servicii medicale de radiologie imagistică efectuate în ambulatoriu de specialitate şi decontate de CAS, pentru pacienţi internaţi în spital, în baza unor bilete de trimitere pentru investigaţii paraclinice eliberate de medicii curanţi din cadrul unităţii sanitare. De asemenea, au fost identificate reţete prescrise pacienţilor pe perioada spitalizării.

Corpul de control al CNAS a dispus recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea FOCG-urilor întocmite cu criteriul de internare „urgenţă medicală”, pentru pacienţi care nu figurează consultaţi în Unitatea de Primiri Urgente (UPU) pentru SJU Argeş.

În urma verificării respectării concordanţei între criteriile de internare, raportate în programul informatic SIUI şi cazurile prezentate în UPU (unitate care funcţionează în cadrul spitalului), s-a constatat existenţa unor FOCG-uri întocmite cu criteriul de internare „urgenţă medicală”, pentru pacienţii care nu figurează consultaţi în UPU.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro