Colegiul Medicilor Iaşi demarează, începând de săptămâna viitoare, un proiect intern prin care instituţia vrea să afle care este motivul pentru care medicii rezidenţi ieşeni aleg să plece din ţară, chiar şi numai pentru câteva luni. Concret, proiectul va fi gândit ca un sistem de monitorizare, prin intermediul asociaţiilor din care fac parte rezidenţii sau prin colaborare cu me­dicii coordonatori ai programelor de rezidenţiat de la nivelul fiecărui spital, şi în cadrul căruia cei care pleacă chiar şi pentru perioade scurte să fie determinaţi să anunţe acest lucru la Colegiul Medicilor.

Sursa .ziaruldeiasi.ro

Scopul este cel de a avea o situaţie cât mai clară asupra numărului de medici tineri plecaţi, de a afla care este motivaţia lor, care sunt specia­lităţile vizate sau ce intenţii de a se întoarce în ţară au.

citeste-mai-departe

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro