Norme Coca 2023 - 2024

Colegiul Medicilor Vaslui a constatat, în urma anchetei desfăşurate în cazul unei fetiţe de patru ani, care a murit la 40 de minute de la internare, că este o situaţie de culpă medicală.

Medicul pediatru de la Spitalul Municipal Huşi care a tratat-o pe fetiţa de patru ani, moartă ulterior la 40 de minute de la internare, a fost găsit vinovat de Colegiul Medicilor Vaslui, în urma anchetei desfăşurate în acest caz, transmite corespondentul Mediafax.

Astfel, medicul Floreta Bianu, şeful Secţiei de Pediatrie a unităţii medicale huşene, este acuzat de culpă medicală pentru că nu a direcţionat-o pe copilă, care avea insuficienţă respiratorie din cauza complicaţiilor date de laringita acută cu care fusese internată, către specialistul de la Compartimentul Primiri Urgenţe din acelaşi spital.

„Problema în acest caz analizat de Colegiul Medicilor nu este tratamentul aplicat de medicul pediatru, ci faptul că, în primul rând, trebuia asigurată respiraţia normală pentru pacient, care fusese diagnosticat şi cu epiglotită acută. Concret, medicul pediatru trebuia să apeleze la un specialist de la Compartimentul de Primiri Urgenţe în momentul în care a constatat o insuficienţă respiratorie la pacient. Cu alte cuvinte, nu a fost respectat protocolul”, a declarat, luni, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Vaslui, Mircea Zavate.

Potrivit acestuia, Colegiul Medicilor Vaslui a sancţionat-o pe medicul Floreta Bianu cu „vot de blam”, ultima pedeapsă ce poate fi aplicată unui medic pe plan profesional de către organizaţie înainte de interdicţia de a mai exercita profesia.

Fetiţa de patru ani, din localitatea vasluiană Buneşti-Avereşti, a fost diagnosticată la internare cu laringită acută, cu sindrom febril, şi a primit tratament cu antibiotic. Ea a murit pe 4 octombrie 2014, la 40 de minute de la internare, părinţii copilei acuzând medicul de gardă că i-a administrat antibiotic fără a-i face înainte un test în urma căruia să se stabilească dacă este alergică la respectivul medicament.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro