La Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon” ajung în ultima vreme tot mai mulţi pacienţi ale căror probleme de sănătate ar putea fi rezolvate pe loc de medicii de familie. Astfel, se aglomerează unitatea, pentru că oamenii nu se adresează centrelor de permanenţă din comune pentru unele probleme minore. În acest sens, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), împreună cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP), Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi şi Colegiul Medicilor, alături de cadre medicale de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, au format o comisie pentru a rezolva această problemă. Comisia va evalua toate posibilităţile de degrevare a aglomeraţiei de la UPU, căutând soluţii pentru eficientizarea activităţii centrelor de permanenţă din Iaşi. „La nivelul judeţului Iaşi s-a format această comisie, pentru a analiza toate posibilităţile de degrevare a Centrului de Urgenţe de la Spitalul Sfântul Spiridon, cât şi la cel de la Spitalul de Copii Sfânta Maria. Se doreşte eficientizarea la maxim a activităţii centrelor de permanenţă din Iaşi, care să preia o parte din cazurile care nu reprezintă urgenţe. De asemenea, se doreşte facilitarea accesului la servicii medicale de urgenţă şi, totodată, să beneficieze de acest serviciu doar persoanele care se încadrează”, a declarat Robert Dâncă, preşedinte al CJAS Iaşi.
Centrele de permanenţă asigură asistenţa medicală primară, în afara programului de activitate al cabinetului de medicină de familie, organizându-se în principal în zone izolate sau greu accesibile. În judeţul Iaşi sunt 12 astfel de centre.