Colegiul Medicilor din România este împreună cu membrii săi medici de familie – care reprezintă o treime din toți medicii din România – în acțiunile lor pentru debirocratizare și de obținere a unei finanțări care să asigure asistența medicală cea mai bună pacienților. 

Medicina de familie este segmentul în care Statul a investit și continuă să investească cel mai puțin, în ciuda existenței unei strategii naționale care o consideră pilon de bază al sistemului sanitar.

 Solicităm și sperăm o rezolvare cât mai rapidă din partea autorităților a solicitărilor medicilor de familie, pentru a se putea asigura furnizarea de servicii în asistența medicală primară și după data de 1 ianuarie 2018.

Sursa CMR

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro