23 septembrie 2015
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) sunt serios preocupate de problemele care apar din ce în ce mai des în funcţionarea Platformei Informatice de Asigurări de Sănătate.SNMFÎnţelegem necesitatea cardului naţional în sistemul medical românesc, precum și a celorlalte componente ale PIAS.

Ziua de vineri 18 septembrie 2015 constituie însă un precedent periculos pentru sistemul de sănătate din România. Avaria apăruta la nivelul CNAS a făcut imposibilă utilizarea cardului național de sănătate mai bine de cinci ore. În acest timp, sute de mii de pacienţi au aşteptat la uşile cabinetelor, spitalelor, farmaciilor, laboratoarelor, fără a beneficia de serviciile medicale de care aveau nevoie. În condițiile în care validarea serviciilor medicale se face de la 1 septembrie, conform legislației, exclusiv pe baza cardului pentru persoanele cărora acest instrument li s-a emis, faptul că nu există nici la această oră un sistem alternativ la situația de avarie constituie un grav prejudiciu adus pacienților, precum și furnizorilor de servicii medicale. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi luni, după ora 16, timp de alte 4 ore, precum și astăzi, pentru un interval de o oră și jumătate.

Este inadmisibil ca în mijlocul capitalei României, capitală europeană, CNAS să susţină că problemele provin de la „o pană de curent”. Este inadmisibil ca existența unui astfel de sistem să nu aibă prevăzută o formă de funcționare în caz de avarie majoră, în condițiile în care – de exemplu - unui spital îi este impus un sistem alternativ pentru funcționare în caz de avarie.

CNAS pretinde de la furnizori dotări care să funcţioneze non-stop şi obligă furnizorii să folosească sistemul informatic al CNAS. Legislația însă nu precizează ce se întâmplă când sistemul informatic nu funcţionează. Deși CNAS susține că se poate lucra cu sistemul cardului offline, softiștii susțin că CNAS nu are implementate în programe și bibliotecile de lucru elementele necesare. Ca urmare, CEAS nu poate funcționa offline. În ciuda acestor evidențe, pacienţii sunt dezinformați prin comunicatele CNAS, deoarece, conform legii și specificațiilor informatice, fără card de sănătate nu se pot acorda servicii medicale decontabile, pentru că în realitate, nu există acea amprentă a cardurilor. Chiar daca serviciile se vor valida in urmatoarele 72 de ore, nesemnate cu cardul vor avea erori si nu se pot plati.

Deși CEAS e conceput pentru a face economii în sistem printr-un un control mai bun asupra gestionării fondurilor, avariile apărute frecvent în ultima perioadă au dus la false economii. În plus, legislaţia ambiguă permite CNAS să culpabilizeze furnizorii de servicii medicale, fără să responsabilizeze pe adevărații vinovați.

În aceste condiții, solicităm: 
- Soluţie alternativă de funcționare a PIAS în caz de avarie. 
- Audit independent la nivelul CNAS pentru evaluarea sistemului informatic şi a prejudiciilor aduse sistemului de sănătate prin proasta funcționare a acestuia 
- Responsabilizarea reală și pedepsirea celor vinovați de prejudiciile aduse. 
- Verificarea conform legii a gestionării sistemului informatic și a asigurării mentenanței acestuia. Reamintim faptul că înțelegem nevoia unui instrument de control a utilizării banilor în sănătate, cu condiția minimă a funcționării acestui instrument fără a prejudicia sănătatea pacienților noștri și funcționarea normală a sistemului.

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea și aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice.

Cu stimă,

Preşedinte FNPMF
Dr. Doina MIhăilă

Preşedinte SNMF
Dr. Rodica Tănăsescu

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro