Norme Coca 2023 - 2024

Conducerea Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie 'Elena Doamna' din Iaşi a fost demisă în timpul şedinţei de miercuri a Consiliului de Administraţie al instituţiei spitaliceşti, ca urmare a acuzaţiilor de malpraxis aduse, în luna septembrie, de o gravidă care a născut un făt ce era mort de mai bine de 24 de ore.

Decizia demiterii managerului, dr. Emil Anton, şi a directorului medical, dr. Răzvan Socolov, a fost adoptată de membrii Consiliului de Administraţie din care fac parte câte un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF), Colegiului Medicilor (CM) din Iaşi şi doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean (CJ). Toţi aceştia au votat în urmă cu o săptămână pentru menţinerea celor doi pe funcţii.

Schimbarea de opinie a survenit după ce, la începutul acestei săptămâni, raportul comisiei de control a Ministerului Sănătăţii a ajuns la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi. Comisia de control a recomandat eliberarea din funcţie a managerului şi a directorului medical al Maternităţii 'Elena Doamna' şi numirea unei echipe manageriale, care să asigure un management eficient al serviciilor medicale acordate pacienţilor, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

O altă recomandare a fost cea a sancţionării persoanelor care aveau obligaţia asistării pacientei în timpul sarcinii şi în timpul spitalizării de către forurile responsabile. Ca urmare a acestei recomandări, medicul rezident, medicul curant şi specialistul de gardă au fost sancţionaţi de către Comisia de disciplină. Timp de trei luni cei trei medici nu vor mai face gărzi şi vor avea salariul diminuat cu 10%.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro