În perioada 24-26 noiembrie la Crystal Palace Ballrooms în Bucureşti s-a desfăşurat Conferinţa Naţională de Farmacie – Ediţia 2016, eveniment organizat sub egida Colegiului Farmaciştilor din România, Asociaţiei Medicale Române şi Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România în parteneriat cu Agenţia Naţionala a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
Evenimentul a reunit peste 650 de farmacişti şi medici înscrişi, mai multe companii din domeniul farmaceutic, firme de aparatură medicală precum şi personalităţi importante din sfera medicală şi farmaceutică.
Conferinţa a fost acreditată cu 30 puncte EFC (Educaţie Farmaceutică Continuă) şi 14 puncte EMC (Educaţie Medicală Continuă). De asemenea, manifestarea a primit acreditare şi din partea OAMGMAMR (Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România).
În cadrul evenimentului au fost prezentate mai multe teme, iar o importanţă aparte a deţinut lucrarea “Relaţia dintre medic şi farmacist” susţinută de Prof. Dr. Dimitrie Nanu, Dr. Gabriela Oneaga: “Comunicarea defectuoasă dintre medici şi farmacişti este o cauză majoră de erori medicale, iar o bună colaborare medic-farmacist creşte calitatea îngrijirii pacientului (…). Un obstacol major în crearea unor relaţii puternice medic-farmacist este faptul că medicii şi farmaciştii lucrează în medii separate. Din cauza acestei diviziuni, interacţiunile lor sunt rare, fără a exista o înţelegere reciprocă empatică a practicilor lor (..). Medicii şi farmaciştii trebuie să ofere servicii de calitate pacienţilor, pentru a asigura utilizarea corectă a medicamentelor. Prin urmare, colaborarea dintre aceste profesii este imperativă. Acest lucru necesită comunicare, respect, încredere şi recunoaştere reciprocă a competenţelor profesionale.”
De asemenea, a fost prezentat auditoriului “Impactul publicităţii medicamentelor asupra persoanelor cu grad de risc” – prezentare susţinută de Dr. Farm. Specialist Roxana Gavriloaia care afirmă că “Sunt ţări în care medicamentele OTC se comercializează atât în farmacie, cât şi în supermarket, benzinării, drogherii, sau pot fi comandate chiar prin e-mail. Se impune respectarea cadrului legal în care se desfăşoară activitatea de publicitate a medicamentelor de uz uman puse pe piaţă în România, publicitate destinată atât publicului larg, cât şi profesioniştilor în domeniul sănătăţii (…) Sarcina noastra ca profesionişti este de a înţelege rolul şi limitările impuse de reglementările şi legislaţia existente în ceea ce priveşte publicitatea medicamentelor şi de a educa pacienţii în acest sens”.
În cadrul manifestării, Conf. Dr. Lacramioara Ochiuz a vorbit despre “Prezent şi perspective în farmacoterapia obezităţii”. “Obezitatea este o afecţiune cronică cu etiologie multifactorială, din care menţionăm factorii genetici, fiziologici, metabolici, socio-comportamentali şi cei iatrogeni (…). Conform datelor celui mai recent studiu publicat de Eurostat, analiza statistică a obezităţii în România a evidenţiat următoarea situaţie: aproximativ 20 % din populaţie suferă de obezitate, iar 30% este supraponderală, cu IMC (indicele de masă corporală) mai mare sau egal cu 25 kg pe metru pătrat. Cele mai afectate sunt persoanele cu vârste cuprinse între 15-64 de ani; numărul copiilor supraponderali a crescut cu 18 % în ultimii zece ani; obezitatea este factor de risc în aproximativ 75 % dintre bolile societăţii moderne (afecţiuni cardiovasculare, boli metabolice, tulburări endocrine, etc).”
Un element de noutate pentru participanţi a fost şi prezentarea “Cardul profesional European (EPC)” susţinută de Prof. Dr. Valentina Soroceanu, care a vorbit despre Legislaţia europeană: Directiva 36/ 2005 CE Directiva 100/ 2006 CE. “Directiva conferă garanţia persoanelor care şi-au obţinut calificările profesionale într-un stat membru, de acces la aceeaşi profesie şi de exercitare a aceleaşi profesii într-un alt stat membru, cu aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii statului respectiv (…). Libera circulaţie şi recunoaşterea reciprocă a titlurilor de calificare: medic, medic stomatolog, farmacist, asistent medical, medic veterinar, moaşă, arhitect trebuie să se bazeze pe principiul fundamental al recunoaşterii automate a titlurilor de calificare în baza coordonării condiţiilor minime de formare.”
Un rol important l-a deţinut prezentarea “Infecţiile asociate actului medical pot fi considerate culpa profesioniştilor din sănătate?”, susţinută de Dr. Marius Tanasă, reprezentant al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor medicale. “În ultimii ani, ca urmare a progresului tehnologic (noi metode chirurgicale, dezvoltarea de metode de investigaţii paraclinice invazive, noi terapii pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice etc) s-a ajuns la o creştere a speranţei de viaţă, dar şi o creştere a frecvenţei infecţiilor asociate îngrijirilor medicale (…). Cazul Colectiv a readus în atenţia publicului infecţiile asociate îngrijirilor medicale, însă, din păcate nu au fost analizate toate riscurile şi cauzele acestora, ceea ce nu poate duce la elaborarea unui plan de măsuri viabil pentru scăderea morbidităţii prin aceste afecţiuni.”
De asemenea, pe parcursul evenimentului, participanţii au primit un voucher în baza căruia au beneficiat de reducere pentru abonamentul la Revista Practica Farmaceutică, publicaţie editată sub egida Colegiului Farmaciştilor din România.
Dintre personalităţile care au susţinut prezentări în cadrul evenimentului se numără : Prof. Dr. Viorel ALEXANDRESCU, Prof. Dr. Ştefan Sorin ARAMĂ, Prof. Dr. Victoria ARAMĂ, Ovidiu ATANASIU, Prof. Dr. Mihai BERTEANU, Gabriela BUMBAC, Farm. Sp. Paula CARAEANE, Prof. Dr. Alexandru CIOCALTEU, Dr. Farm. Victor COJOCARU, Farm. Primar Anca CRUPARIU, Prof. Dr. Doina DRAGANESCU, Dr. Nicolae FOTIN, Farm. Dr. Roxana GAVRILOAIA, Prof. Dr. Victoria HÎRJĂU, Acad. Prof. Dr. Constantin IONESCU-TÎRGOVIŞTE, Prof. Dr. Farm. Dumitru LUPULEASA, Prof. Dr. Florin MIHĂLŢAN, Prof. Dr. Dimitrie NANU, Conf. Dr. Carolina NEGREI, Prof. Dr. Simona NEGREŞ, Conf. Dr. Lăcrămioara OCHIUZ, Dr. Gabriela ONEAGĂ, Prof. Dr. Alexandru OPROIU, Dr. Dan Cristian PIŢIGOI, Dr. St. Farm. Anca Daniela RAICIU, Prof. Dr. Valentina SOROCEANU, Farm. Primar Maria-Gabriela SULIMAN, Prof. Dr. Ana-Maria VLĂDĂREANU.