congres-snmf-iasi_-deschidere-secretariat

Mesajul Co-Presedintilor

rodica tanasescu

Dr. Rodica Tanasescu 
Presedinte SNMF
Co-Presedinte Congres

Dragi colegi,

O data la patru ani, medicina de familie se imbraca in haine de gala!
Printre consultatii, raportari, sisteme informatice disfunctionale, nevoile pacientilor, necazuri si boli, legi greoaie si greutatile de zi cu zi, specialitatea medicinei de familie isi croieste totusi drumul, drept, vertical, vocational. Suntem medicii pacientilor nostri, iar ei sunt pacientii nostri. Tineri, copii, varstnici, sanatosi sau bolnavi. O relatie unica, construita in ani si decenii. Medicina de familie este o specialtate unica, interdisciplinara, integrativa. Medicii de familie chiar sunt o breasla deosebita.

O data la patru ani ne sarbatorim specialitatea printr-un eveniment special, un Congres special, in locuri speciale. Sub umbrela SNMF, organizam aniversar Congresul medicinei de familie. Acum patru ani ne vedeam dupa lucrari la Opera din Timisoara. In toamna asta vom savura dulcele targ al Iesilor, in preajma Palatului Culturii. Iasul este un oras rafinat, care iubeste intelectualitatea si cultura. Un popas tihnit intre istorie, bucuria universitara, poezie, arta, stiinta si suflet. Ne vom intalni la Iasi sa studiem impreuna cu invitati din lumea larga ce modele sunt mai potrivite pentru dezvoltarea noastra profesionala. Care este calea medicinei de familie in lume, unde ne situam, incotro ne indreptam.Ce putem face ca sa aducem profesia noastra in locul care i se cuvine. Ce patologii intalnim mai des si cum manageriem aceste situatii.

Vom fi impreuna la lucrari cu lectori speciali din tara si din alte zari, vom fi impreuna printre postere originale, dar si ca sa savuram gustul unic al Iesilor inconjurati de vii, paduri, coline, muzee, manastiri. Vom avea un eveniment viu, intre stiinta, interactivitate, sanse de viitor, cai de urmat, solutii sau doar provocari catre noi insine, prin noi insine. Vom avea insa si bucuria de a fi impreuna, de a sarbatori impreuna, de a admira impreuna, de a savura impreuna Iasul cu comorile sale.

Va asteptam cu drag intr-un oras cu aroma de istorie si de cultura, pentru a ne bucura de viitorul medicinei de familie!

IMG_8741

Conf. Dr. Liviu Oprea
Co-Presedinte Congres

Dragi colegi,

Tema acestui congres a fost aleasa ca urmare a nevoiei de schimbare a mediului infertil in care medicii de familie practica si are drept scop regandirea modului nostru de a practica. In ultimii 25 de ani, Societatea Nationala de Medicina de Familie (SNMF) a devenit cea mai mare si mai puternica societate profesionala din Romania, iar medicina de familie s-a impus ca specialitate atat in fata pacientilor, cat si a intregului corp profesional. Pe de alta parte, traim o epoca in care birocratia a acaparat activitatea medicului de familie in detrimentul activitatii clinice. Desi SNMF a realizat ghiduri de practica, care sa imbunatateasca calitatea actului medical, medicii de familie trebuie sa respecte protocoale impuse de Casa de Asigurari care limiteaza drastic competentele noastre profesionale si inevitabil accesul pacientilor la ingrijiri de calitate. Cu toate ca SNMF s-a opus acestor “evolutii”, medicina de familie se desfasoara din ce in ce mai mult intr-un mediu infertil si ostil, in care “motivarea profesionala” este stimulata de autoritati prin seturi complexe de sanctiuni impuse medicilor de familie. Toate acestea transforma medicii de familie din liber profesionisti in supusi ai sistemului, fapt ce afecteaza major dezvoltarea noastra profesionala.

Este nevoie de o schimbare profunda a sistemului in care ne desfasuram activitatea,care sa promoveze profesionalismul si sa orienteze ingrijirile in medicina de familie spre nevoile pacientului. In cadrul editie din acest an a Congresului vom discuta: modele inovative de practica in medicina de familie care sa ne permita sa ne crestem autonomia profesionala si financiara; continuitatea asistentei medicale in medicina de familie; finantarea si accesul pacientilor la serviciile noastre; abordarea pacientului ca persoana; calitatea, siguranta si echitatea serviciilor medicale; relatia Medic-Pacient; si, nu in ultimul rand, responsabilitate morala si profesionala in specialitatea noastra.

Noi credem ca acest Congres ar putea genera un dialog intre medicii de familie, medicii de alte specialitati, sociologi, psihologi, economisti si decidentii sistemului sanitar, pentru a rezolva cateva dintre problemele presante ale practicii medicinei de familie, spre beneficiul pacientilor nostri. In numele Comitetului Stiintific al celui de al 8-lea Congres de Medicina de Familie, va invit calduros sa participati la acest eveniment organizat in Iasi, pentru ca vocea dumneavoastra sa se faca auzita in acest dialog si sa contribue la dezvoltarea profesiei noastre.

congres-snmf-iasi_-deschidere-secretariat

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro